17.4 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum a ratat România şanse de miliarde

Cum a ratat România şanse de miliarde

În 2009 Mercedes a scos România din cărţi pentru construirea unei fabrici de autovehicule, deoarece a considerat că infrastructura din Ungaria este incomparabil mai bună. Investiţia urma să aibă o valoare de 800 milioane euro, iar fabrica să creeze slujbe pentru 2.500 de oameni. „Sunt unul dintre oamenii care au fost implicaţi în discuţiile referitoare la venirea Mercedes-Benz în România. Vă spun că, dacă am fi avut infrastructură, nu am fi pierdut investiţia”, a afirmat la acel moment Constantin Stroe, preşedintele ACP. Venirea Mercedes ar mai fi generat câteva mii de posturi. În Transilvania, doi potenţiali furnizori ai Nokia s-au răzgândit şi au ocolit regiunea Cluj. La sfârşitul anului 2007 au ajuns la faţa locului reprezentanţii companiei chineze BYD şi cei ai companiei scandinave Hansaprint. Fiecare a anunţat investiţii de câte 50 milioane euro. Firma BYD ar fi urmat să ridice o fabrică profilată pe producţia de acumulatori pentru Nokia. Hansaprint, cea mai mare întreprindere tipografică din zona Mării Baltice, ar fi urmat să ridice o tipografie care ar fi trebuit să producă pliante şi cutii pentru mobile. Ambii investitori au renunţat. Oficial, din cauza crizei. Neoficial, surse din cadrul administraţiei locale susţin că şi chinezii, şi balticii s-au arătat nemulţumiţi de infrastructura rutieră şi de cea aeroportuară din zonă.

Două piedici: gazul şi curentul electric

Starea proastă a infrastructurii, nu doar a celei rutiere, a determinat şi alţi investitori să renunţe sau să-şi amâne planurile de a se instala în ţara noastră. Este cazul oraşului Huedin din judeţul Cluj. De la începutul crizei, toţi agenţii economici care aveau mai mult de 10 angajaţi şi-au închis porţile. În aceste condiţii, rea-lizarea investiţiei programate de grupul austriac Knauf, privind ridicarea unei fabrici de gips-carton, ar fi reprezentat o adevărată gură de oxigen pentru oraş. Valoarea investiţiei ar fi urmat să fie de minimum 70 milioane euro. Însă austriecii au fost nevoiţi să-şi amâne planurile pentru că în Huedin nu există o reţea de gaz. Şi în Dej parcul industrial Arc a pierdut o serie de potenţiali investitori pentru că localitatea nu dispunea de linii adecvate şi de transformatoare de energie electrică. Printre cei interesaţi s-a arătat şi grupul spaniol Mondragon. Acesta ar fi urmat să deschidă în zona Dejului o topitorie de aluminiu, investiţia fiind estimată la circa 150 milioane euro.

Pierderea fondurilor europene

Nederularea proiectelor de infrastructură nu doar că nu duce la apariţia a câteva mii locuri de muncă noi, dar determină şi dispariţia altor mii. CNADNR avea la jumătatea lunii trecute datorii de 425 milioane euro către 365 de  constructori. Deoarece statul nu i-a plătit datorii de 244 milioane lei şi nici nu i-a spus de câţi bani dispune pentru continuarea Autostrăzii Transilvania în acest an, Bechtel intenţiona în februarie disponibilizarea a 1.600 de angajaţi din totalul de 1.900. Nefinanţarea infrastructurii are drept consecinţă inclusiv pierderea fondurilor de miliarde de euro acordate de Uniunea Europeană prin programele de coeziune. În cazul unui proiect de 100 euro, România trebuie să asigure o cofinanţare de 20. Potrivit consultantului fiscal Gabriel Biriş, nealocarea celor 20 euro creează o pierdere de 110 euro. Aceasta este formată din 30 euro taxe, pe care statul le-ar fi încasat de la constructori, şi din alte 80 euro acordaţi de UE. Cum în Planul Operaţional Sectorial Transport sunt prevăzute 4,5 miliarde euro pentru perioada 2007-2013, se poate aproxima că în cei trei ani scurşi s-au pierdut aproximativ 2 miliarde euro numai din lipsa investiţiilor în acest sector. Şi modernizarea tronsoanelor feroviare Câmpina-Predeal şi Bucureşti-Cernavodă înregistrează întârzieri masive; la fel, construirea autostrăzilor Bucureşti-Ploieşti şi Comarnic-Braşov.

Investiţii ratate în energie

Nici măcar o zecime din proiectele anunţate în domeniul energiei nu s-au concretizat, legislaţia deficitară, dar şi hăţişul birocratic determinând investitorii să-şi refacă calculele, să amâne sau să renunţe la investiţii. Astfel, doar în domeniul energiei eoliene, în ultimii doi-trei ani, transportatorul naţional de energie Transelectrica a primit cereri de racordare la reţea totalizând nu mai puţin de 22.800 MW, de peste opt ori mai mult decât puterea maximă suportată de reţea. O astfel de situaţie nu înseamnă nimic altceva decât că proiectele eoliene depăşesc capacitatea de transport a Transelectrica şi ar putea să producă de opt ori mai multă energie decât poate prelua transportatorul de energie. Deşi legea care stabileşte mecanismele de promovare a investiţiilor în energia verde a fost aprobată de Parlament în noiembrie 2008, nu este aplicabilă din lipsa norme-lor metodologice şi a avizului Comisiei Europene. Zona Dobrogei şi  Moldova, dar şi alte judeţe în care sunt condiţii suficient de bune ca turbinele eoliene să se învârtă reprezintă un interes deosebit pentru investitorii străini, România fiind abia la început de drum în domeniul resurselor regenerabile şi care ar putea deveni un factor de creştere economică.

Nu s-au redus cheltuielile de personal

Potrivit constatărilor FMI din luna februarie, România ar fi trebuit să taie în 2010 din cheltuielile statului circa 2,2 miliarde euro, adică 2% din PIB. În privinţa cheltuielilor de personal, premierul Boc declara la sfârşitul lunii aprilie că „măsurile pe care le-am propus şi pe care le avem în vedere vor urmări realizarea ţintei din Legea Salarizării Unitare şi din acordurile internaţionale, de a coborî nivelul cheltuielilor cu personalul de la 9,4% la 8,7% anul acesta”. Cu alte cuvinte, 0,7% din PIB, ceea ce echivalează cu tăierea a 830 milioane euro din cheltuielile de personal. Problema este că restructurarea agenţiilor guvernamentale şi a schemelor de personal din unele instituţii nu numai că nu au dus la economii, dimpotrivă. Bugetul de stat pe 2010, adoptat în varianta integrală a Guvernului, prevede în multe instituţii creşteri ale cheltuielilor de personal. Astfel, la Ministerul Economiei, cheltuielile de personal au crescut cu 77%, invocându-se comasarea cu fostul Minister al IMM-urilor, care era însă mult mai mic. Tot la Ministerul Economiei, banii alocaţi pentru plata chiriilor angajaţilor în 2010 au crescut de la 815.000 în 2009 la 7,7 milioane lei. La Ministerul Comunicaţiilor cheltuielile de personal s-au dublat pentru 2010, ajungând la 13,21 milioane lei şi ducând la majorarea veniturilor angajaţilor acestui minister. Au crescut, de asemenea, bugetele Curţii Constituţionale şi ale Curţii  de Conturi, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a primit bani pentru construcţia unui nou sediu.

În paralel, sumele destinate primelor de vacanţă în sistemul bugetar au crescut pentru 2010 cu 32,66%, ajungând la 71,67 milioane euro. Sumele cele mai mari au ajuns la Ministerul Administraţiei şi Internelor, urmat de Ministerul de Justiţie şi Ministerul de Finanţe. Banii pentru prime de vacanţă au crescut în 2010 şi la Administraţia Prezidenţială (cu 14,29%), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (cu 14,17%), Curtea Constituţională (cu 10,14%), Curtea de Conturi (cu 66,2%), Secretariatul General al Guvernului (cu 15,61%), Consiliul Superior al Magistraturii (cu 26,11%). Pe acest fond, discuţia despre tăierea cheltuielilor de personal prin concedieri a vizat domenii precum educaţia, sănătatea sau funcţionărimea de la ghişee – categorii plătite  cu sume mici. Pentru că autorităţile nu s-au hotărât în cursul anului 2009 dacă să taie mai puţine posturi bine plătite sau mai multe posturi mai slab plătite, s-a ajuns la controverse despre reducerea numărului de bugetari la cel mai înalt nivel. Traian Băsescu a vorbit în toamna anului 2009 despre 300.000 de şomeri, ministrul Vlădescu a declarat în ianuarie că este nevoie de 100.000 de concedieri, dar a fost contrazis imediat de premierul Boc, care a spus că ideea este un mod foarte prost de a începe un mandat de ministru.  

Campioni europeni la evaziune fiscală

Evaziunea fiscală în România reprezintă, oficial, 21% din PIB, în vreme ce reprezentanţii mediului de afaceri şi ai sindicatelor vehiculează cifre aproape duble. Astfel, România ocupă an de an locuri fruntaşe în topul european al ţărilor cu cel mai ridicat nivel evazionist. În majoritatea ţărilor Uniunii Europene, sustragerea de la plata taxelor către stat nu depăşeşte 8-10%. Există însă şi domenii, precum cel al producţiei de carne, unde evaziunea depăşeşte 50%. Evaziunea fiscală rămâne una dintre sursele neexploatate de venituri din România, dar ar putea deveni un important rezervor de finanţare a programului anticriză, dacă legislaţia ar fi aplicată corespunzător. Compania Novel Research a dat publicităţii un studiu potrivit căruia contrabanda cu ţigarete în România a ajuns, în primele două luni ale acestui an, la 36% din totalul pieţei, de la 22% în ultimul trimestru al anului 2009, şi ar putea determina în 2010 pierderi la buget  de peste un miliard de euro.

Politizarea companiilor statului costă 3 milioane de euro

Guvernul este obligat să plătească aproape un milion de euro pentru câteva sute de foşti directori din instituţiile deconcentrate daţi afară pe criterii politice. Ei au obţinut decizii judecătoreşti definitive şi au fost repuşi în funcţie, dublând sau chiar triplând un post de conducere, în condiţiile în care PDL şi-a făcut propriile  numiri. Astfel, Guvernul şi-a permis în plină criză financiară să plătească pentru aceeaşi slujbă mai mulţi oameni pentru a-şi satisface clientela politică din judeţe. La Tulcea, de pildă, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură are trei şefi: unul de la PDL, numit la începutul acestui an, altul de la PSD, dat afară când s-a rupt Coaliţia PSD/PDL în toamna anului trecut, şi un liberal, demis la sfârşitul anului 2008. Trei salarii la conducerea APIA Tulcea înseamnă 4.000 de lei înmulţit cu 3, fără a pune la socoteală sporurile şi alte avantaje materiale. De asemenea, au fost cazuri în care au fost plătiţi câte doi şefi de birou, unul dintre ei fiind în concediu medical prelungit. Aşa s-a întâmplat  în judeţul Timiş, la sfârşitul anului trecut, când opt directori din deconcentratele judeţene au intrat, în aceeaşi zi (5 octombrie), în concediu medical. Ei au fost plătiţi până la sfârşitul anului trecut, în paralel cu salariul acordat noilor şefi numiţi de PDL. În urma epurărilor efectuate în ultimii doi ani de PDL, peste 5.000 de şefi de instituţii locale de la PSD sau PNL au fost destituiţi. În acest moment, în instanţe se află alte peste 1.000 de cazuri, mai toate cu şanse de izbândă, adică nu mai puţin de două milioane de euro despăgubiri.  România se află în situaţia cu totul şi cu totul inedită ca judecătorii de la Curtea Constituţională să declare neconstituţionale nu una, ci toate cele trei ordonanţe ale Guvernului Boc pe care s-a bazat politizarea instituţiilor din judeţe.

Fiecare investiţie directă ar fi atras după sine dezvoltarea pe orizontală a altor afaceri.

Numai sectorul energetic are un potenţial evaluat la câteva miliarde de euro, dar România nu a profitat decât în parte.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă