0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCu cât ne scade dobânzile noua lege a creditelor

Cu cât ne scade dobânzile noua lege a creditelor

Clienţii cu credite ipotecare contractate în 2008 ar urma să fie cei mai avantajaţi, în timp ce românii care au luat împrumuturi de nevoi în perioada de boom nu câştigă aproape nimic.

 

Legea creditelor pentru populaţie, amendată în Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, va obliga băncile să refinanţeze propriii clienţii în cele mai bune condiţii actuale. Aceasta înseamnă că, dacă bancherii nu vor interpreta în propriul folos legea, iar deputaţii dau asigurări că nu se va întâmpla acest lucru, orice client cu restanţe mai mici de 45 de zile la plata ratelor va putea obţine, dacă solicită acest lucru, o refinanţare fără costuri suplimentare şi în cele mai bune condiţii de dobândă pentru creditele contractate anterior. RL vă prezintă cu cât ar trebui să scadă ratele şi ce categorii de clienţi sunt avantajaţi de noua lege. Analiza noastră a luat în calcul creditele acordate în anii 2006,2007 şi 2008, adică în perioada de boom, când au fost acordate cele mai multe împrumuturi pentru persoane fizice din portofoliul actual al băncilor.

Rata la creditul de casă scade substanţial

Pentru o mai mare relevanţă am ales cazul unei bănci foarte mari din România. Această bancă oferea în 2006 credite imobiliare la o dobândă anuală efectivă de 12%, în 2007 dobânda era de 9,29%, pentru ca în 2008 ea să urce la 11,7%. În acest moment, aceeaşi bancă are în ofertă un credit ipotecar în euro cu o dobândă de doar 6,27%. Cu alte cuvinte, în condiţiile în care banca nu are voie să ceară taxe sau comisioane pentru refinanţare, rata ar trebui să scadă aproape de jumătate faţă de 2008. Men¬ţionăm că, suma totală plătită de client până la scadenţa creditului ar putea creşte, în condi¬ţiile în care, o dată cu refinanţarea, creşte şi perioada de acordare. În cazul creditului de nevoi personale, situaţia este cu totul diferită. De altfel, există bănci care au acum dobânzi mai mari la acest tip de împrumuturi decât în anii de boom. De exemplu, aceeaşi bancă menţionată mai sus acorda în 2007 credite de nevoi la un DAE de 14,09%, iar în 2008 – la 24,5%. În acest moment, banca practică un DAE de aproximativ 22%, mai mare decât în 2007 şi cu 2% mai mică decât în 2008. Şi la nivelul întregului sistem bancar este de observat o scădere a dobânzilor faţă de anii de boom. Şi în acest caz, cei care au credite de locuinţă sunt avanta¬jaţi. În 2006, dobânda medie la creditele de locuinţă în euro era 9,8%, în 2007 – 9,34%, iar în 2008 – de 10%. În prezent, dobânda medie, potrivit BNR, este 5,93%.

Avem lege în vigoare

Până va fi adoptată de Parlament noua formă a legii, clienţii mai solicită încă băncilor modificarea contractelor potrivit prevederilor Ordonanţei 50/2010, în forma ei iniţială. Astfel, la solicitarea clienţilor, băncile sunt obligate să modifice formula de calcul a dobânzii variabile şi să o aducă la o formă transparentă care să depindă doar de dobânzile medii EURIBOR/ROBOR/LIBOR şi de o marjă a băncii care nu se poate modifica pe toată perioada derulării contractului.

Ce aduce bun noua lege

Băncile sunt obligate să refinanţeze automat clienţii în „toate condiţiile, mai favorabile, ale noii oferte de creditare”.

Beneficiază de refinanţare automată şi ocupanţii Biroului de Credit.

Comisionul de rambursare anticipată va fi eliminat pentru creditele cu dobândă variabilă şi redus la 1% pentru cele cu dobândă fixă.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă