2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăConsiliul Judeţean Cluj va semna, în 17 februarie, contractul cu Bosch pentru...

Consiliul Judeţean Cluj va semna, în 17 februarie, contractul cu Bosch pentru investiţia de la Jucu

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj au anunţat că vor semna, în 17 februarie, contractul cu compania germană Bosch privind deschiderea unei investiţii în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, producţia urmând să înceapă la sfârşitul acestui an, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii companiei Bosch mai au de rezolvat câteva probleme legate de cartea funciară, iar după semnarea contractului, dacă acesta nu va include clauze de confidenţialitate, va putea fi prezentat public.

„În data de 17 februarie vom semna contractul cu Bosch, privind deschiderea unei investiţii în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, care este negociat şi aproape finalizat. Cei de la Bosch vor să construiască la Jucu, printre altele, o unitate de producţie componente auto, spaţii de birouri, un spaţiu logistic. Ei mai au de rezolvat detalii privind cartea funciară. După semnare, dacă nu doresc o confidenţialitate, contractul îl putem face public. Producţia în viitoarea fabrică Bosch ar putea începe la sfârşitul acestui an”, a spus Tişe.

Preşedintele CJ Cluj a afirmat că speră să poată prinde în contract clauze privind acordarea de despăgubiri în cazul în care cei de la Bosch vor pleca de la Jucu înainte de termen.

Alin Tişe a precizat că şi contractul cu compania DeLonghi urmează să fie încheiat, după ce producătorul italian va reuşi întăbularea halelor cumpărate de la Nokia.

Producătorul german de componente auto Bosch va concesiona, în judeţul Cluj, un spaţiu de producţie de 215.000 metri pătraţi pentru o investiţie în valoare totală de 77 milioane euro, potrivit datelor prezentate, în 2 februarie, de conducerea companiei.

Grupul german estimează că investiţia va asigura, într-o primă fază, peste 300 noi locuri de muncă, transmitea Guvernul printr-un comunicat.

Bosch ar urma să îşi instaleze facilităţile de producţie pe 21 de hectare din parcul industrial Tetarom III, parcul unde a funcţionat şi fabrica de telefoane mobile Nokia.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, declara, odată cu anunţul privind preluarea facilităţii de producţie Nokia din Jucu de către producătorul italian de electrocasnice DeLonghi, că instituţia pe care o conduce se află în negocieri avansate cu un nou investitor, fără să precizeze numele acestuia. Tişe spunea că este vorba de un producător de componente auto care va investi 60 milioane de euro în fabrica din parcul Tetarom III şi va crea între 1.500 şi 2.000 de locuri de muncă.

Pe de altă parte, CJ Cluj preciza încă din luna septembrie a anului trecut, când Nokia îşi anunţa plecarea din România, că negociază cu compania germană Bosch pentru o investiţie într-o fabrică de componente auto în parcul industrial Tetarom III. La acel moment, reprezentanţii CJ Cluj mai spuneau că negocierile cu germanii de la Bosch durau de peste zece luni.

Grupul Bosch este prezent în România din anul 1994 şi deţine cinci companii, respectiv Robert Bosch (distribuţie de echipamente şi piese auto, echipamente termotehnice şi scule electrice), BSH Electrocasnice (import şi distribuţie de electrocasnice marca Bosch şi Siemens), Bosch-Rexroth (componente pentru industria de maşini-unelte), fabrica Bosch-Rexroth România de la Blaj, care produce scule electrice şi centrul de servicii de externalizare Bosch Communication Center din Timişoara. Compania Robert Bosch SRL a realizat în 2010 o cifră de afaceri de 249,5 milioane de lei (circa 59 milioane euro), conform sitelui Ministerului Finanţelor Publice.

Grupul Bosch, cu vânzări de 47,3 miliarde de euro în anul fiscal 2010 şi circa 283.500 de angajaţi, este unul dintre liderii globali ai furnizorilor de tehnologie şi servicii, în domeniile auto, tehnologie industrială, bunuri de larg consum şi construcţii.

Grupul cuprinde pe lângă compania Robert Bosch GmbH aproximativ 350 de filiale şi companii regionale în peste 60 de ţări.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă