Constructorul Lotului 4 din Autostrada Sebeș-Turda, compania austriacă PORR Construct, a câștigat un proces cu CNAIR, în urma căruia statul român este obligat să-i achite aproape 208 milioane de lei (circa 42,4 milioane euro).
Povestea a început în anul 2017, când s-a produs o alunecare de teren pe traseul Autostrăzii Sebeș-Turda, iar constructorul a solicitat să-i fie acordați mai mulți bani decât suma stabilită la semnarea contractului cu statul român, pentru a rezolva această problemă neprevăzută.
Reprezentanții Ministerului Transporturilor s-au împotrivit, iar austriecii au finalizat lucrarea cu propriile fonduri, dar au acționat în instanță CNAIR.
Acum, statul român este “bun de plată”.
Factura pentru decontare
Pe data de 30 Iulie a.c., în timp ce ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, se pregătea de concediu, la Registrul Operațional de Plăți al CNAIR, reprezentanții PORR Construct au înregistrat o factură în valoare de 207.926.066,79 lei sume cu TVA decise prin sentința arbitrală nr. 69/2020 dosar 85/2017 “proiectare și execuție autostrada Sebeș-Turda, lot 4, km 53,7-70”.
Autostrada Sebeș-Turda, tronson 4, în lungime de 16,3 km, trebuia să coste, conform prețului stabilit la licitație, 470 milioane de lei, fără TVA din care: 399.504.160,60 lei – Fonduri Coeziune (85%) 70.500.734,23 lei – Guvernul României (15%).
Campionii lucrărilor și proceselor
În mandatul de ministru al lui Cătălin Drulă, PORR Construct este principalul câștigător desemnat la licitațiile pentru atribuirea lucrărilor de infrastructură.
“Campionii” proceselor câștigate cu CNAIR sunt cei de la Salini Impregilo.
După ce a fost reziliat contractul privind lucrările pentru o porțiune din Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva, în vederea construcției secțiunii cu tuneluri, constructorul italian Salini a câștigat 230 milioane de euro, în urma procesului cu statul român.
Sumele solicitate la rectificarea bugetară acoperă, printre altele creşterea alocărilor pentru întreţinerea infrastructurii rutiere şi feroviare, anunţa, recent, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, pe Facebook.
„Execuţia bugetară: Componenta fonduri europene: +21,5% faţă de 2020 la 7 luni. Ne menţinem ţinta de a absorbi toate cele 8 miliarde de lei alocate. Componenta fonduri naţionale: peste 90% execuţie – faţă de 70% în 2020 (3 miliarde de lei faţă de 2,45 miliarde de lei). Problema execuţiei: Avem recorduri istorice la Transporturi şi pe fonduri europene, şi pe naţionale. Până la urmă, varianta de rectificare, sub solicitarea Ministerului Transporturilor, vine din teama că nu am cheltui aceşti bani? Sau tocmai, că i-am cheltui? Eu garantez că vom cheltui banii solicitaţi. Şi asta pentru că vreau să facem Transporturile din România mai moderne, mai eficiente şi să le scoatem din starea de subfinanţare. Pentru asta lupt zi de zi”, a scris Cătălin Drulă.
În ceea ce priveşte alocarea bugetară din bugetul de stat pe 2021, el precizează că pe fonduri europene sunt 8 miliarde de lei, în creştere de la 6,2 miliarde de lei în 2020, „o alocare suficientă şi o vom folosi”. Pe fonduri naţionale au fost alocaţi 6,3 miliarde de lei, o scădere de 10% de la 7,1 miliarde de lei în 2020.