0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCine scapă de asigurarea împotriva dezastrelor

Cine scapă de asigurarea împotriva dezastrelor

Proprietarii care au o poliţă facultativă de locuin-ţă nu mai sunt obligaţi să încheie şi asigurarea obligatorie. Companiile de specialitate ar putea pierde astfel până la 30 milioane de euro.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat ieri legea care scuteşte persoanele care au deja o asigurare facultativă pentru locu-inţă de la plata poliţei obligatorii. Potrivit unui calcul al ZF, acest lucru ar putea aduce companiilor din Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastre-lor pierderi cumulate de până la 30 milioane de euro, fapt care ar pune în pericol chiar existenţa organismului. De asemenea, legea prevede că locuinţele expertizate seismic şi încadrate la gradul I de risc nu vor fi asi-gurate decât după recepţionarea lucrărilor de consolidare. Noua lege defineşte dezastrul natural drept „cutremure de pământ, alunecări de teren şi inundaţii, ca fenomene naturale” şi include şi Ministerul Adminis-traţiei şi Internelor, alături de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, printre cei care trebuie să adopte normele de aplicare.

CSA poate modifica prima anuală

De asemenea, textul alineatului care prevedea că „suma asigurată obligatoriu, precum şi prima obligatorie aferentă pot fi modificate prin hotărâre a Guvernului, în primii 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, iar după această perioadă, prin ordin al preşedintelui CSA” a fost schimbat, astfel încât suma şi prima de asigurare pot fi modificate prin ordin al preşedintelui CSA. Prevederea conform căreia modificarea valorii sumelor aferente asigurării se poate face anual este eliminată, rămânând numai aceea conform căreia „criteriile care pot sta la baza modificării se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi şi trebuie să vizeze cel puţin suprafaţa locuinţei, costurile de înlocuire şi rata inflaţiei”. Articolul 6 al Legii 260/2008, care prevedea că „riscurile care se asigură obligatoriu prin PAD sunt daunele produse construcţiilor cu destinaţia de locuinţă de oricare dintre formele de manifestare a dezastrului, ca efect direct sau indirect al producerii dezastrului natural” a fost modificat, astfel încât prevede că „prin PAD sunt acoperite daunele produse construcţiilor cu destinaţia de locuinţă”.

Articolul 16, care reglementează drepturile şi obligaţiile PAID, capătă o nouă formulare, referindu-se la drepturile şi obligaţiile „societăţilor de asigurare autorizate să încheie asigurări obligatorii pentru locuinţe” în condiţiile legii. În forma iniţială, articolul prevedea explicit, la capitolul obligaţii, plata despăgubirilor, în forma modificată, aceasta dispărând şi rămânând doar formulările „să constate şi să evalueze prejudiciile, să stabilească cuantumul despăgubirii şi să finalizeze dosarele de daună în termenele şi condiţiile stabilite în conformitate cu normele emise de C.S.A. în aplicarea prezentei legi”, respectiv „să îndeplinească celelalte obligaţii şi să respecte condiţiile prevăzute de prezenta lege”. În ceea ce priveşte drepturile, a rămas în vigoare acela de a reţine comisionul din valoarea primei obligatorii plătite, în cuantumul prevăzut prin ordin al preşedintelui C.S.A, fiind eliminat dreptul de a refuza „plata despăgubirilor în cazul în care, în termen de 60 de zile de la producerea riscului asigurat”, beneficiarii „nu au înştiinţat asiguratorul despre acest fapt şi dacă, din acest motiv nu s-a putut determina cauza producerii riscului asigurat, respectiv mărimea şi întinderea prejudiciului”.

Poliţa facultativă, ţinta finală

„La 4 poliţe de asigurare obligatorie, se vinde şi una facultativă”, spune Marius Bulugea, preşedintele PAID. Asigurătorii au venit astfel în întâmpinarea clienţilor, adaptând şi riscurile cuprinse în poliţe la necesităţile acestora, inclusiv în funcţie de amplasarea geografică şi de expunerea acestora la risc. Totodată, vânzarea de poliţe AOL este susţinută şi de către agenţii societăţilor de asigurare care nu sunt membre ale PAID. „Agenţii autorizaţi au dreptul să încheie contracte şi cu alte companii pentru diferite produse de asigurare”, completează directorul PAID. Obiectivul PAID pentru primele şase luni de funcţionare a sistemului, adică până la data de 15 ianuarie 2011, este de 250.000 de poliţe, ceea ce ar presupune un ritm mediu de vânzare a poliţelor de asigurare obligatorie de 3.500-4.000 de poliţe pe zi. În România există 8,3 milioane de locuinţe asigurabile, proprietarii acestora fiind obligaţi să încheie o asigurare obligatorie pentru riscurile de cutremur, inundaţii şi alunecări de teren, până la 15 ianuarie 2011. Poliţa de asigurare obligatorie a locuinţei se încheie în baza plăţii unei prime de asigurare pentru o perioadă de 12 luni. Data începerii şi data încheierii valabilităţii contractului sunt precizate în PAID.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă