O controversa a aparut in legatura cu implicatiile pentru perioada ce vine, indeosebi pentru 2006, ale uriasului deficit comercial inregistrat in 2005: peste 10 miliarde de euro la exporturi de numai 22 miliarde de euro. Ceea ce este incendiar, intrucat inseamna ca la fiecare 3 euro consum de marfuri si servicii din strainatate doar 2 euro au acoperire in finantare interna, iar unul trebuie sa gaseasca finantare in afara. Este un dezechilibru prea mare pentru a nu fi periculos rau de tot! In echivalent PIB, deficitul de cont curent extern a depasit 9% si merge spre 10%.
Unii analisti sustin, in esenta, ca pericolul nu este foarte mare atat timp cat Romania se afla sub pavaza Uniunii Europene, fapt subliniat de perspectiva aderarii, ce ar urma sa fie certificata in 2006. In aceasta interpretare, doar un verdict de amanare a aderarii ar putea declansa probleme.
Alti analisti considera insa ca a importa de 32 miliarde de euro la exporturi de numai 22 miliarde de euro este o anomalie economica, ceva imposibil de sustinut si ca, daca situatia nu se va schimba, se va sari in aer cu sau fara Uniunea Europeana la spate.
Care ar fi amenintarile deficitului extern? Acesta ameninta din mai multe parti. Aprinderea fitilului unui incendiu ar putea veni chiar din zona responsabila de inflamarea importurilor: consumul privat. O explicatie pentru care cantitatea de valuta in piata depaseste inca deficitul comercial este ca importurile au fost finantate in mare masura in ultimul timp prin credite din strainatate. Intr-un singur an datoria externa a crescut cu aproape 6 miliarde de euro si este vorba, in proportie majoritara, de datorie privata. La primul semn de dificultati de rambursare in sistemul privat debitor, mecanismul extern de retorsiune se declanseaza. Si pentru acest segment de datorie rezervele valutare colectate de Banca Nationala, altfel substantiale, nu folosesc la prea mare lucru. O valvataie ce se va intinde repede poate veni din insasi zona exporturilor. Fiind doar in proportie de 40% exporturi nete, restul reprezentand de fapt importuri incluse in livrari externe, exporturile romanesti sunt extrem de vulnerabile. De aceea aprecierea leului pur si simplu le doboara. Aprinderea fitilului poate proveni insa si din zonele cu contributie globala la alimentarea pietei. La o dare inapoi sau chiar numai la o stagnare in remiterile catre tara ale romanilor aflati la munca in strainatate, piata valutara isi va inversa rapid tendintele. Acelasi efect il poate determina o amanare a aderarii la Uniunea Europeana, caci investitiile straine vor trece in asteptare, iar capitalu-rile speculative nu numai ca nu vor mai cauta piata romaneasca, dar cele care au plasamente aici le vor lichida urgent.
Pe piata interna din ce in ce mai multe importuri nu-si vor mai gasi astfel finantare. Iar creditorii externi vor deveni reticenti. Toata lumea isi va aminti la un moment dat de existenta unui deficit comercial de dimensiuni uriase, de fapt si de fapt nefinantabil pe cai normale. Minunatia leului in ascensiune va apune. Aprecierea acestuia fata de euro sau dolar se va transforma rapid in devalorizare. Marile rezerve valutare ale Bancii Nationale ii vor incetini un timp caderea. Va reveni insa curand la cursuri care vor arata de fapt cat ii poate pielea. Pielea pe care i-o poate oferi actuala economie din Romania. Numai ca nefericirile provocate de aprecierea sa artificiala din perioada de abureala se vor fi produs deja, cu efectele lor nefaste cu tot. Tocmai cand va fi vrut sa arate mai greu, leul se va fasai. Inutil aproape de mentionat consecintele unei devalorizari pronuntate asupra inflatiei interne!
Unde intervine pavaza Uniunii Europene si cat poate tine aceasta? Uniunea Europeana, prin asumarea admiterii Romaniei, ii ofera acesteia un fel de acoperire, astfel incat deficitul poate sa creasca dincolo de cotele de alerta fara a fi sunata alarma pe plan international.
Aceasta cota de alerta este considerata cea de 6% echivalent PIB, apreciindu-se ca, dincolo de aceasta, exista riscul sa nu se mai poata face fata la extern platilor viitoare implicate, cu toate consecintele grave ale ajungerii intr-o situatie de acest gen. De regula, tari aflate intr-o asemenea situatie devin expuse unei penalizari internationale, putand fi confruntate fie cu ezitari sau evitari din partea investitorilor, fie cu reticente din partea celor care acorda credite, fie chiar cu scumpirea acestora din urma.
In perspectiva aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, mediul economic international primeste din partea acesteia din urma semnalul ca expunerea externa a Romaniei nu este o problema intrucat aderarea ofera asigurari ca deficitul are finantare, inclusiv prin fondurile alocate pentru sustinerea integrarii. Motivatia implicarii Uniunii Europene in aceasta girare este simpla. De fapt prin parohierea deficitului de cont curent extern al Romaniei Uniunea Europeana asimileaza Romania in piata proprie. Este insusi mecanismul extinderii: se pompeaza bani tarilor mai slab dezvoltate aderente pentru a le permite acestora sa cumpere produsele din tarile dezvoltate ale Uniunii, inlesnindu-le acestora din urma sa iasa din saturatia pietei si deci din tendintele de stagnare.
Interesul Uniunii Europene in existenta unui deficit comercial al Romaniei ca tara aderenta este evident. Si, ca atare, apar normale si asigurarile pe care le ofera mediului economic international in legatura cu sustenabilitatea deficitului extern romanesc. Problema este cat de mult si cat timp vor conta aceste asigurari, de fapt indirecte, in fata investitorilor si creditorilor internationali, inclusiv din Uniunea Europeana, care sunt entitati private, cu interese proprii specifice. Oricum, o amanare a aderarii, desi nu schimba absolut nimic in gradul de pregatire al Romaniei pentru aderare si nici macar in deficitul extern, poate fi, din pacate, perceputa ca retragere a unui gir, urmand ca investitorii si creditorii externi sa descopere, asa ca dintr-o data, cat de mare si plin de riscuri este imensul deficit extern al Romaniei.
