15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBursa din Sibiu promite zece listari de un miliard de euro

Bursa din Sibiu promite zece listari de un miliard de euro

Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS) are pe teava zece oferte publice initiale (IPO-uri), printre care propria listare si alte doua poloneze, a caror valoare cumulata se ridica la aproximativ un miliard de euro, ne-a declarat Teodor Ancuta, presedintele BMFMS.

Totul depinde de o modificare a legislatiei actuale, care guverneaza pietele de capital si care blocheaza, protectionist, preluarea controlului de catre o alta bursa internationala. sefii Bursei din Sibiu au cerut auto-ritatilor sa modifice legislatia in regim de urgenta, pentru a permite Bursei din Varsoia, cea mai mare piata de capital din Europa emergenta, sa preia controlul BMFMS si sa investeasca masiv in arhitectura pietei.
"Intentionam sa dezvoltam o piata de actiuni noua in Romania, iar pentru aceasta vom avea in prima faza zece IPO-uri, cu o valoare cumulata de circa un miliard de euro. Prima oferta publica initiala va fi chiar a Bursei din Sibiu. Prin intermediul bursei poloneze (Warsaw Stock Exchange), avem promise doua listari ale unor companii poloneze. Cu exceptia unei companii, toate celelalte au o cifra de afaceri de peste 200 milioane de euro anual", a declarat Ancuta.

Bursa din Polonia ar putea, din aceasta luna, sa investeasca masiv in bursa sibiana
Toata aceasta dezvoltare de amploare a Bursei din Sibiu este blocata momentan de o ordonanta de urgenta care se afla pe masa Guvernului. Ordonanta prevede introducerea unei exceptii numai pentru Bursa din Sibiu, prin care un operator de piata (cum este bursa poloneza) sa poata detine mai mult de 5% din capitalul social al BMFMS. In prezent, reglementarile impun ca nici o bursa, straina sau locala, nu poate controla mai mult de 5% din capitalul social al BMFMS si nici din cel al Bursei de Valori Bucuresti (BVB). "Asteptam inca din aprilie rezolvarea acestei probleme privind restrictia de maximum 5% in cazul operatorilor de piata. Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, ne-a promis sprijinul si introducerea discutarii in sedinta de guvern a acestei ordonante. Cred ca luna aceasta vom obtine aprobarea de la Guvern si, astfel, Bursa din Polonia va avea cale libera pentru a se implica in dezvoltarea Bursei din Sibiu", a explicat Ancuta. Bursa din Polonia va face dupa aprobarea ordonantei o oferta mai ampla pentru actionarii BMFMS, prin care sa stranga pana la 30-35% din capitalul social, neavand intentia de a deveni actionar majoritar al BMFMS. Polonezii au de unde sa cumpere, mai ales ca 44% din capitalul social al BMFMS este detinut de entitati diferite de casele de brokeraj.

Titlurile de stat, asteptate in doua-trei luni la Sibiu
Pentru a avea o mai buna colaborare cu autoritatile competente in ceea ce priveste listarea titlurilor de stat, BMFMS l-a angajat consultant pe Sebastian Vladescu, fost ministru al Finantelor. "Piata spot, pe care se vor tranzactiona viitoarele actiuni, va fi deschisa de titlurile de stat. Bursa din Polonia va dezvolta la Sibiu o platforma de tranzactionare integrata, pentru actiuni si derivate. Ca depozitar pentru titlurile de stat vom folosi depozitarul Safir al BNR. Cu platforma poloneza si cu depozitarul Safir am putea avea listate la Sibiu titlurile de stat, in circa doua luni de la aprobarea ordonantei", a adaugat Teodor Ancuta.

Bursa din Sibiu va avea un depozitar propriu pentru actiuni
Actionarii BMFMS vor discuta in iunie cu reprezentantii bursei poloneze problema depozitarului de la Sibiu. "Trebuie sa vedem daca depozitarul polonez (KDPW), controlat de bursa poloneza, este de acord sa isi deschida o filiala in Romania, cu un capital social de 5 milioane de euro, din care sa detina 51%. In caz contrar, Bursa din Sibiu are insa puterea financiara sa-si deschida singura un depozitar, mai ales ca in prima etapa a ultimei majorari de capital am strans aproximativ 5,5 milioane de euro.

ESTIMARE
» Bursa din Sibiu 30 milioane de euro
Bursa monetara de la Sibiu are o valoare de circa 30 milioane de euro, potrivit lui Ancuta. "Reprezinta cam 15% din valoarea BVB, dar sunt increzator ca vom recupera mult din acest decalaj. Pentru oferta publica initiala proprie, vom lansa la vanzare peste 30% din capitalul social, dar mai intai trebuie sa facem o splitare (divizare) a actiunilor, pana la zece lei sau un leu pe actiune, pentru a le mari gradul de atractivitate", a conchis Ancuta.

Cele mai citite

VIDEO. Nicolae Ciucă, „încolțit” de Andreea Esca. „Nu este așa”

Într-o apariție la Știrile PRO TV, Nicolae Ciucă a fost întrebat de Andreea Esca despre investiția de 4 milioane de euro în promovarea cărții...

Bărbat prădat de soție și de socrul său. Hoții au dat foc casei și au furat 200.000 de euro

Un incendiu izbucnit într-o locuință din Bragadiru a scos la iveală un caz de furt. După ce polițiștii au intervenit duminică la solicitarea unui...

Adolescent agresat sexual la un bazin de înot din sectorul 2 al Capitalei

Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzația că ar fi agresat sexual,...
Ultima oră
Pe aceeași temă