0.6 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBugetul, rectificat de dragul drepturilor câştigate de bugetari

Bugetul, rectificat de dragul drepturilor câştigate de bugetari

Guvernul va rectifica pentru a treia oară în acest an bugetul de stat, deşi prevederile legale permit maximum două rectificări, efectuate până la finele lunii noiembrie a fiecărui an. Câştigătorii actualei rectificări vor fi angajaţii din sectorul bugetar care vor primi drepturile salariale stabilite în titluri executorii.

Deşi legea interzice realizarea ­într-un singur an a mai mult de două rectificări bugetare sau efectuarea acestora după finele lunii noiembrie, Guvernul s-a decis să redistribuie resursele financiare prevăzute în Legea bugetului de stat pe 2014.

A treia rectificare bugetară din acest an va  suplimenta bugetele Justiţiei, Agriculturii, Transporturi­lor, Educaţiei, Apărării, în principal pentru plata în avans a titlurilor executorii pentru bugetari, dar taie din bugetele Preşedinţiei, Parlamentului, Externelor, Economiei, cu un deficit de 2,2%.

Rectificarea, efectuată în mod excepţional de Guvern, prin derogare de la lege, este determinată de rezultatele calculate pentru intervalul 1 ianuarie-31 octombrie 2014, care scot în evidenţă un excedent de 0,29% din PIB, faţă de un deficit de 1,18% din PIB aferent aceleiaşi perioade a anului precedent.

Potrivit Mediafax, veniturile şi cheltuielile bugetului general consolidat vor fi majorate, pe sold, cu 1,3 miliarde lei, deficitul bugetului general consolidat menţinându-se ca valoare nominală la 14,7 miliarde lei şi ca pondere în PIB la 2,2%.

Informaţiile difuzate zilele trecute arată că 2,3 miliarde lei sunt alocate pentru plata de titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, tranşa aferentă anului 2015. Sume importante merg la plata despăgubirilor stabilite în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor prin titluri executorii, achitarea arieratelor înregistrate în contabilitatea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, achitarea ratelor de capital aferente împrumuturilor contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale de la Ministerul Finantelor Publice şi pentru finalizarea proiectelor ex-ISPA de la Ministerul Transporturilor.    

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Ryanair amendată cu 107 milioane de euro pentru taxe abuzive

Compania aeriană low-cost Ryanair a fost sancționată cu o amendă de 107 milioane de euro în Spania, fiind acuzată de aplicarea unor „taxe abuzive”...

AUR îi face plângere penală ministrului de externe, Luminița Odobescu

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de externe Luminița Odobescu pentru neregulile constatate în secțiile de votare din diaspora. Sistemul pregătește o fraudare masivă...

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...
Ultima oră
Pe aceeași temă