6.8 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAVAS vinde jumatatea sa din Antibiotice

AVAS vinde jumatatea sa din Antibiotice

» Atanasiu vrea sa vanda in acest an, la o data neprecizata, pachetul majoritar al statului la Antibiotice.

» Opozitia sindicatelor nu va fi o piedica pentru AVAS, deoarece liderii nu inteleg tendintele europene.

Autoritatea pentru privatizare va scoate la vanzare, pana la finalul anului, pachetul majoritar pe care-l detine la producatorul de medicamente Antibiotice Iasi, prin licitatie cu strigare, cu toata opozitia sindicatului, a declarat ieri presedintele AVAS, Teodor Atanasiu.
AVAS a abandonat in martie intentia de a-si vinde detinerea pe principiul celui mai bun pret, dupa ce sindicatele din Antibiotice au obtinut in instanta suspendarea controversatei privatizari. Anterior tensiunilor create intre sindicate si AVAS, comisia de sanatate a Camerei Deputatilor a declansat o investigatie si urma sa prezinte un raport privind situatia de la Antibiotice, dar documentul nu s-a finalizat, deoarece Ministerul Sanatatii nu si-a exprimat punctul de vedere, ne-a declarat deputatul Petru Movila. "Cred ca raportul va aparea in prima saptamana dupa reluarea activitatii parlamentare", ne-a spus Movila.

Atanasiu a explicat ieri ca liderul sindical Vasile Stanga nu intelege tendintele europene si vrea privatizare doar la modul declarativ. "De fapt, nu vrea privatizare, pentru ca nu a ajuns la intelepciunea necesara sa vada ce se intampla in context european. Nu vede ca in toata Europa firmele de medicamente se unesc si se strang in mari concerne ca sa poata face fata concurentei", spune seful AVAS. Atanasiu a spus ca, in pofida afirmatiilor liderului sindical, licitatia cu strigare este cea mai transparenta metoda de privatizare.
"Nu s-a inventat o metoda mai transparenta de privatizare in lume. Sunt anumite cercuri de interese care prefera metoda pe bursa cu vanzare de pachete mici de actiuni, de 2-3%, adica o disipare a actionariatului in milioane de actionari, iar cei care au 10% detin, de fapt, controlul. In aceasta situatie, va detine 10% din capital fosta conducere impreuna cu asociatia salariatilor", a completat seful AVAS.

Doar pretul conteaza
Vanzarea pachetului majoritar al Antibiotice va fi reluata atunci cand va fi momentul cel mai propice. "Fiindca a scazut foarte mult pretul actiunilor, am intrerupt procesul de privatizare", spune Atanasiu, care nu face nici o referire la decizia instantei. "Pretul a scazut cu 20% din pretul actiunilor la data inceperii scandalului. Pana acum s-a recuperat aproximativ 10%.

Avem timp sa asteptam data propice pentru a o scoate din nou la privatizare. Cred ca pe la sfarsitul anului 2008 vom ajunge la situatia de la inceputul anului si atunci poate fi un moment propice", a completat Atanasiu. Presedintele AVAS a afirmat totusi ca in cazul Atibiotice se va tine seama si de "influenta externa asupra actiunilor societatii". AVAS detine 53,92% din compania listata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), SIF Oltenia 10,1%, iar restul este in mainile micilor actionari. Ultima cotatie a titlurilor Antibiotice a fost de 1,37 lei/actiune, care da companiei o valoare de piata de 623,2 milioane lei (178 milioane euro).

Cele mai citite

Klaus Iohannis a votat, dar a refuzat să facă declarații

Elena Lasconi a venit cu prăjituri „fără blat” la secția de votare Președintele Klaus Iohannis a votat la ora 10:00, la Liceul Jean Monnet din...

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă