1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAgenţii imobiliare care trăiesc din... speranţă

Agenţii imobiliare care trăiesc din… speranţă

În Constanţa, agenţiile imo­biliare trăiesc din ­închirieri şi din speranţa că în curând, piaţa se va pune din nou pe picioare. Semnalele pozitive care vin de la Bucureşti, unde piaţa s-a mai dezmorţit ­puţin, îi fac pe agenţii ­constănţeni să creadă că zilele bune sunt la doar ­câteva luni distanţă. Mai ales că se apropie şi ­deschiderea sezonului ­estival, un veşnic motor de vânzare.

În agenţiile imobiliare din Constanţa, telefoanele sună rar. Şi oricât de mare ar fi dorinţa agenţilor, acestea se concretizează rareori în tranzacţii. Toate panourile care indică terenuri de vânzare au rămas la locul lor de mai bine de un an, indiferent de cât de bine sunt poziţionate sau cât de bun este preţul. Clienţii încă testează piaţa şi speră că preţul poate să meargă chiar şi mai jos.
„E foarte amorţită piaţa, chiar dacă au început să fie semnale… În primă fază, clienţii au început să se intereseze. În general, cei care ne-au contactat  caută suprafeţe destul de mari, în apropierea mării. Sunt investitori mari, care caută  suprafeţe de ordinul zecilor de mii de metri pătraţi. „, spune Daniela Mureşan, administratorul agenţiei Free Land.

Ofertă este din plin, cerere… deloc
Niciun moment nu poate fi mai bun decât acesta pentru spe­culă, susţin specialiştii imobiliari. Piaţa nu prea are unde să meargă mai jos de atât, deci profitul este garantat, chiar dacă poate dura câţiva ani până când preţul urcă din nou la un nivel tentant. Momentan, preţurile variază între 15 euro/mp în Topalu, la 150 m de Dunăre, 90 euro/mp în Eforie Sud, dar urcă până la 399 euro/mp în Mamaia. De două sau chiar trei ori mai ieftin decât acum doi ani. Şi totuşi, nimeni nu cumpără!

Falimentul – cuvântul de ordine al anului
„Suprafeţe mici de 500-1.000 mp am mai vândut, dar mult prea puţine”, spune Daniela Mureşan. Chiar şi aşa, este mult mai bine decât anul trecut, când ­falimentul era cuvântul de ­ordine pe piaţa imobiliară din Constanţa.
„În Mangalia erau foarte mul­te agenţii, au rămas doar câteva care să lucreze la standarde ­înalte. Să aibă birouri, angajaţi, tot ce le trebuie.”, continuă ­Mureşan.
Cei care au supravieţuit, au reuşit asta doar datorită unui bun management de criză. Iar acum, după atâta timp de stat pe bară, se întrevede luminiţa de la capătul tunelului. Agenţii imobiliari se bazează pe faptul că trendul de creştere a pieţei care se resimte la Bucureşti va ajunge şi la ei, în maximum câteva luni.
„Ne bazăm pe sezon, sperăm ca turiştii să rămână în România. Sunt foarte mulţi care închiriază. Oamenii se interesează pentru vacanţă, pentru tratament şi, în general, caută să închirieze apartamente de două camere.”
O altă variantă de ieşire ar fi revigorarea industriei în judeţ. Dintotdeauna, Şantierul Naval Mangalia a asigurat afacerile imobiliare.
„Sperăm să se revigoreze afacerile şantierului naval Mangalia. Dacă ei primesc comenzi, atunci miile lor de angajaţi vor căuta locuinţe”, conchide Daniela Mureşan.
Până atunci însă, imobiliarii constănţeni se consolează cu gândul că anul trecut, în aceeaşi perioadă nu vindeau nici măcar cât acum. Totuşi, nimeni nu îndrăzneşte încă să spere în vremuri aşa bune cum au fost acum doi-trei ani.

Cele mai citite

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...

Apple lucrează la o cameră video pentru sonerie, care utilizează Face ID, pentru a debloca ușa

Apple lucrează la o cameră video pentru sonerie care utilizează Face ID pentru a debloca ușa, conform informațiilor oferite de Mark Gurman în newsletter-ul...

Discrepanțe uriașe pe piața agricolă din UE: În România, un hectar de teren arabil costă de 34 de ori mai puțin decât în Malta

România s-a situat printre statele cu prețuri accesibile, cu o medie de 8.414 euro/ha Prețurile terenurilor arabile în Uniunea Europeană au înregistrat variații semnificative în...
Ultima oră
Pe aceeași temă