Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Viktor Orban, mulțumit că Ungaria „câştigă timp” în privința impunerii cotei de migranți

Premierul ungar Viktor Orban a apreciat vineri că ţara sa 'a câştigat timp' în dezbaterea privind repartizarea solicitanţilor de azil între statele membre ale Uniunii Europene pe baza unor cote obligatorii, subiect discutat joi seară de liderii statelor UE reuniţi la Bruxelles.

Iulia Zarnescu 0 comentarii

23.03.2018 - 11:56

''Am afirmat clar că nu vom accepta niciun fel de propunere de cote obligatorii. Atât timp cât sunt prim-ministru, şansa pentru încheierea unui astfel de acord este zero'', a spus Orban într-un mesaj video postat vineri pe Facebook.

Şeful executivului ungar a apreciat că 'bătălia decisivă' la nivelul UE va avea loc în luna iunie.

În timpul crizei migraţiei din 2015-2016, când peste un milion de persoane au folosit ruta balcanică pentru a ajunge în ţările dezvoltate din vestul Europei, Viktor Orban s-a remarcat printre liderii europeni drept cel mai mare susţinător al măsurilor împotriva imigranţilor şi refugiaţilor. Guvernul de la Budapesta a ridicat un gard la frontiera sudică a Ungariei pentru a împiedica intrarea în ţară a imigranţilor şi a înăsprit legislaţia privind migraţia.

La începutul lunii decembrie, Comisia Europeană a decis trimiterea Ungariei, Poloniei şi Cehiei în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru că nu şi-au îndeplinit obligaţiile în ceea ce priveşte primirea de refugiaţi.

În momentele cele mai grave ale crizei migranţilor, Uniunea Europeană a convenit un program temporar privind relocarea de urgenţă a unor refugiaţi din Italia şi Grecia, cu cote de primire pentru fiecare stat membru. Comisia Europeană le reproşează celor trei state că nu şi-au îndeplinit angajamentele. Executivul european, garant al tratatelor UE, lansase deja două avertismente în această procedură de infringement împotriva celor trei ţări, potrivit AGERPRES.

Comentarii

loading...