7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInternaționalUn sirian a fost judecat în Olanda, suspectat de crime de război

Un sirian a fost judecat în Olanda, suspectat de crime de război

Ahmad al Khedr, cunoscut şi ca Abu Khuder, este acuzat de crimă şi apartenenţă la o grupare teroristă conform legislaţiei olandeze privind jurisdicţia internaţională. El riscă o sentinţă maximă de închisoare pe viaţă, dacă va fi găsit vinovat.

Este pentru prima dată când un cetăţean sirian a fost inculpat pentru crime de război în conformitate cu legile din Olanda. Cazul împotriva lui Al Khedr este doar a doua situaţie în care o instanţă olandeză analizează crime comise în timpul războiului din Siria, cazul anterior vizând islamişti olandezi care au luptat în conflict.

În vârstă de 47 de ani, Al Khedr s-a prezentat la o audiere pre-proces la un tribunal sub înaltă securitate în apropiere de aeroportul Schiphol.

Al Khedr ar fi condus un batalion cunoscut ca Ghuraba’a Mohassan (‘Străinii lui Mohassan’), însă avocatul său a spus că el a minţit când i-a declarat unui jurnalist că a fost membru al Frontului al-Nusra.

„Nu era adevărat”, a declarat Andre Seebregts în instanţă.

În schimb, procurorii susţin că inculpatul a participat la execuţia sumară a unui soldat sirian capturat în iulie 2012. Înregistrări cu execuţia au circulat pe internet, au spus ei.

Seebregts a precizat că Al Khedr a recunoscut că s-a aflat la locul execuţiei, dar a negat că a participat la crimă.

„Clientul meu se afla acolo pentru a întreba dacă ofiţerul ar putea fi dat la schimb pentru cei doi fraţi ai săi (care se aflau în arestul forţelor guvernului sirian)”, a adăugat Seebregts.

Autorităţile olandeze spun că Abu Khuder, care a fost arestat în mai, se află în Olanda din 2014, unde a primit azil temporar. Acuzaţiile împotriva sa se bazează pe mărturii ale unor martori oferite de poliţia germană.

Următoarea audiere a fost stabilită pentru 18 noiembrie.

Cele mai citite

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...

Comercianții nu mai sunt obligați să emită bon fiscal, decât la cerere: Legea, publicată în Monitorul Oficial

Modificarea nu afectează drepturile consumatorilor, reglementate de legislația în vigoare Legislația privind emiterea bonurilor fiscale a fost modificată, iar noile reglementări au fost publicate în...

România a acordat ajutoare de stat de 1,3 miliarde de euro, între 2019-2023, majoritatea investitorilor fiind străini

Principalele sectoare beneficiare au fost industria auto, tehnologia, industria alimentară, producția ușoară și sectorul medical O analiză publicată de EY România arată că, în perioada...
Ultima oră
Pe aceeași temă