Jean-Paul Belmondo, Jean-Claude Van Damme, Alain Delon – sunt doar câțiva dintre marii actori invitați la o grandioasă expoziție ce a avut loc în Franța.
Evenimentul intitulat „Legiunea și cinematograful“ a fost organizat chiar de către această unitate de elită la Muzeul Legiunii Străine de la Aubagne, precum și în cinematografele din apropiere, între care și în cea mai veche sală de proiecție din lume situate în orășelul din apropiere – La Ciotat.
„M-am simțit onorat că importante lucrări de pictură de-ale mele au putut fi admirate de vizitatori, printre care și faimoșii invitați pe care i-ați pomenit. Acest lucru constituie o etapă importantă din cariera mea artistică, cu care mă mândresc“, a declarat Emil Bodi, românul care a participat la faimoasa expoziție a Legiunii Străine.
El s-a născut la Slatina în 1970. Talentul artistic și l-a descoperit încă de când avea patru ani, atunci când vecinul său, „pictorul Botez“ îl inițiază în tainele artelor frumoase. Mai târziu, Emil îl întâlnește pe maestul Ion Minoiu, un pictor ceramist de artă monumentală. “Maestrul Minoiu este unul dintre elevii marilor pictori Nicolae Dărăscu și Camil Ressu“, ne-a declarat Emil.
Legionarul român continuă să picteze în cadrul celei mai mari instituții militare din Europa – Legion Etrangere. Recent, a participat la o expoziție în orașul Cassis, din sudul Franței, “acolo unde a pictat și marele pictor român Luchian“, după cum explică chiar artistul. Una dintre lucrările sale a fost expusă în Muzeul Legiunii Străine situat la Aubagne, cu ocazia evenimentului „Legion et cinema“.
Un refugiu în culori
Emil Bodi consideră că „tabloul este frontiera dintre talent și studii“. „În unele momente din viața asta efemeră, pictura rămâne un bun refugiu; pentru legiune pictez din dragoste, pentru că atunci când viața m-a pus la încercare, Legiunea a fost cam singura care mi-a deschis porțile! În semn de respect, de recunoștință, trebuie să lăsăm și ceva bun pe unde trecem! Pentru asta pictez pentru Legiune!“, a explicat românul, referindu-se la tablourile sale pe teme militare.
El a mai spus că este mândru că pictează cu la fel de mare pasiune și respect și „pentru lumea exterioară, pentru Oameni, cu O mare“. În cadrul evenimentului „Legiunea și cinematograful“, inaugurat recent în Franța și unde a expus Bodi, au fost programate proiecții cu principalele pelicule pe aceasta temă, în care au jucat actori de renume: „Under Two Flags“ (1912) de Lucius Henderson, „Morocco“ (1930), cu Gary Cooper și Marlene Dietrich, „Taxi pour Tobrouck“ (1961), cu Charles Aznavour și Lino Ventura și multe altele, până la „Legionarul“, cu Jean-Claude Van Damme.