De aceea au decis să facă o campanie publicitară trăsnet, în care s-o implice şi pe incredibil de fiţoasa Julia Roberts, protagonista ecranizării (cazată de altfel la San Sebastian, la somptuosul hotel Maria Cristina, unul de talia Ritz-ului). La Roberts era principalul trofeu al festivalului aducând-o pe scenă ca să-i mai dea premiul Donostia (unul foarte onorant, care cu un an în urmă îi revenise lui Ian McKellen, iar de-a lungul timpului, între alţii, lui Meryl Streep, Richard Gere, Woody Allen, Isabelle Huppert, Julie Andrews, Warren Beatty, Michael Caine, Robert De Niro, Anthony Hopkins, John Malkovich, Michael Douglas, Jeremy Iron, Al Pacino, Anthony Quinn, Robert Mitchum, Bette Davis, Vittorio Gasman, Glen Ford şi primele două, în 1986, lui Gene Tierney – superba făptură din pelicula „Laura” – şi lui Gregory Peck – de neuitat în „Fascinaţia” lui Hitchcock). Pe deasupra, a fost însoţită de carismaticul (pentru unii şi unele), veşnicul nebărbierit şi nepieptănat, Javier Bardem. Ce ciudat cum, după o asemenea întâlnire, spectatorul, indiferent dacă este dintre cei foarte avizaţi sau doar pasionat, priveşte cu alţi ochi actriţa care păcălise şi înduioşase publicul din cele patru zări cu „Pretty Woman”!
Povestea reală începe cu o nevastă nemulţumită, deşi practic n-ar avea prea multe motive, de căsnicia ei şi decisă să-şi caute norocul în jurul lumii. Începe cu Italia, unde are o aventură, dar îşi face şi prieteni, învăţând câte ceva din limba localnicilor, ajunge în India, unde îşi schimbă credinţa (unii spun că aşa s-a întâmplat şi cu Julia de-adevăratelea), face yoga, se întâlneşte cu, vorba filmului de altădată, „prietenii mei elefanţii”, şi mai ales ajunge la echivalentul Mamei Omida din Bali, ştirbul înţelept şi cam lipsit de respect, care îi ghiceşte un viitor în care se poate regăsi visul oricui.
Cu siguranţă că pentru ea filmările au fost amuzante, chiar dacă autoarea poveştii iniţiale n-a murit de entuziasm şi a dat un răspuns ambiguu când a fost întrebată dacă i-a plăcut ce a ieşit: seamănă cu un filmuleţ de familie, de vacanţă, a zis ea, diplomată. În plus, mai ţine o predică şi alde Richard Jenkins (tatăl de la pompele funebre din „Sub pământ SRL”) care deşi joacă impecabil, are un text de o banalitate strigătoare la cer.
Regizor şi coscenarist este Ryan Murphy (născut în 1966), fost ziarist, care şi-a vândut primul script în anii ’90 marelui Steven Spielberg, şi care se intitula „De ce nu pot să fiu şi eu Audrey Hepburn”. Cum mogulul absolut hollywoodian o alesese ca interpretă pentru ceea ce avea să fie ultimul ei film „Always”/„Lângă tine mereu”, cu siguranţă că l-a înduioşat ideea unui asemenea text. Din păcate, nu avea să producă niciodată această ficţiune. În schimb, în 2003, Murphy realizează şi produce serialul „Nip/Took”/„Pe muchie de cuţit” pentru care câştigă Globul de Aur. Şi pe care îl mai capătă o dată pentru serialul muzical „Glee”, lansat, în 2009, deja pe micile ecrane din SUA şi pe care sperăm să îl vedem şi pe HBO România, din care aţi zărit câteva cadre la transmisia directă a Premiilor Emmy, unde a fost, iar, răsplătit cu statuete.
Morala filmului ar fi: chiar dacă ai de toate pe lumea asta, le poţi da cu piciorul, că ai să găseşti ceva şi mai şi. Fireşte că e total nerealistă, dar asta n-a împiedicat să se vândă opt milioane de exemplare, numai în SUA, din acest basm pentru gospodinele frustrate.
MĂNÂNCĂ ROAGĂ-TE IUBEŞTE SUA, 2010, 1h 38min.
EAT PRAY LOVE
Regia: Ryan Murphy. Cu: Julia Roberts, Javier Bardem, Richard Jenkins, James Franco. Distribuit de Odeon Cineplex. Distribuit de Ro Image 2000.
Bucureşti (Hollywood Multiplex, Movieplex, Cinema Pro, Cinema City Cotroceni şi Sun Plaza, The Light Cinema, Băneasa Drive-In Cinema), Cluj (Cinema City, Odeon Cineplex), Timi şoara (Cinema City), Pite şti (Cinema City), Arad (Cinema City), Bacău (Cinema City).