5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInternaționalUE convoacă ambasadorul Rusiei la Bruxelles

UE convoacă ambasadorul Rusiei la Bruxelles

”Ambasadorul a fost convocat şi urmează să fie primit în cursul după-amiezii de secretarul general al Comisiei Europene şi de serviciul european de acţiune externă. Îi vom transmite condamnarea fermă şi respingerea acestei decizii”, a declarat purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell.

Rusia a interzis vinerea trecută intrarea pe teritoriul său a opt oficialităţi europene, printre care preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, vicepreşedinta Comisiei Europene, Vera Jourova, care este şi comisar european pentru valori şi transparenţă, procurorul Berlinului, Jorg Raupach, şi deputatul francez Jacques Maire – raportor special pe subiectul otrăvirii opozantului rus Aleksei Navalnîi, în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

Uniunea Europeană a condamnat această decizie anunţată după adoptarea de către Parlamentul European a unei rezoluţii care denunţa acţiunile Rusiei şi cerea impunerea de sancţiuni economice şi politice. 

Cele mai citite

Hamas propune un armistițiu în Gaza și cere presiuni asupra Israelului din partea viitorului președinte al SUA

Hamas a declarat că este „gata” să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, cu condiția ca propunerea să fie respectată de Israel. Basem Naim, membru...

Hamas propune un armistițiu în Gaza și cere presiuni asupra Israelului din partea viitorului președinte al SUA

Hamas a declarat că este „gata” să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, cu condiția ca propunerea să fie respectată de Israel. Basem Naim, membru...

Comisia Europeană reduce prognoza de creștere economică a României și avertizează asupra deficitului bugetar ridicat

Comisia Europeană a redus semnificativ estimările de creștere economică pentru România în 2024, prognozând un avans de doar 1,4%, față de estimarea anterioară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă