Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Belgrad (Foto: serbiaincoming.com)

Tudose: Integrarea Serbiei în UE o fac România, Grecia și Bulgaria, restul e o formalitate

Integrarea Serbiei în Uniunea Europeană o fac România, Bulgaria și Grecia prin infrastructură comună, dezvoltare economică și schimburi culturale, a declarat, sâmbătă, la Belgrad, premierul Mihai Tudose, citat de Agerpres.

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 09.12.2017 - 18:03

Premierul Tudose a susținut că aderarea efectivă a Serbiei la UE rămâne doar o formalitate la care cele trei țări vecine, deja membre UE, "ne-am angajat să sprijinim cât putem".

"O să punctez câteva lucruri. Vorbim despre integrarea Serbiei în UE? Aceasta o facem noi, granițele Serbiei cu Uniunea Europeană sunt reprezentate de noi, de Grecia, de Bulgaria, de România. Integrarea Serbiei se face prin infrastructură comună, prin schimburile culturale, prin studenții sârbi care învață la Timișoara, prin construcția de drumuri, de autostrăzi, infrastructura energetică, infrastructură de IT. Apoi, aderarea efectivă rămâne doar o formalitate la care ne-am angajat toate cele trei țări ale Uniunii Europene prezente aici să sprijinim cât putem Serbia. Și nu neapărat sprijinit e cuvântul, ci de a-i ușura, de a-i facilita, atât pe Președinția bulgară, cât și a României în 2019, tot ceea ce înseamnă ajutor și îndrumare pentru această oficializare a statutului Serbiei față de Uniunea Europeană", a explicat prim-ministrul român.

Mihai Tudose a adăugat că toate cele patru state au probleme, dar acestea nu sunt de netrecut. "Constatăm că nu există nicio problemă de netrecut și la fiecare problemă există chiar mai multe soluții. Ceea ce reușește să facă acest gen de întâlniri este să armonizeze soluțiile, să avem toate cele patru țări aceeași soluție. Și, mai mult, aseară, în discuții, am stabilit ca de acum, la întâlniri, să participe și miniștrii de profil ai celor patru țări, că e vorba de Transporturi, că e vorba de Infrastructură, Energie, Afaceri Externe, sau miniștrii de Interne, fiindcă o altă problemă comună o reprezintă fenomenul migrației", a afirmat premierul român.

El a anunțat, în context, că omologii săi din Grecia, Bulgaria și președintele sârb au acceptat ca următoarea reuniune în format de patru să aibă loc "la începutul lunii martie, la București, (...) urmând ca aceste întâlniri să nu mai devină un fapt extraordinar prin simpla întâlnire, ci să devină extraordinare rezultatele lor".

Comentarii

loading...