12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalTrump anulează Convenţia Naţională Republicană din Florida

Trump anulează Convenţia Naţională Republicană din Florida

Boala pare să bată pasul pe loc în mai multe regiuni, însă ţara a înregistrat joi peste 76.000 de contaminări cu noul coronavirus într-o singură zi – foarte aproape de precedentul vârf, potrivit unui bilanţ al Universităţii Johns Hopkins.

Iar experţii avertizează că numărul insuficient de testări împiedică o preconizare a momentului în care pandemiava atinge vârful.

În acest context de incertitudine puternică, locatarul Casei Albe a anunţat că anulează marea Convenţie republicană prevăzută la Jacksonville, pentru a-i anunţa candidatura din partea partidului în alegerile de la 3 noiembrie.

”Nu vom face o mare convenţie publică, nu este momentul”, a declarat el într-o conferinţă de presă la Casa Albă, apreciind că este de datoria sa ”să-i protejeze pe americani”.

Convenţia republicană era prevăzută iniţial la Charlotte, în North Carolina, de la 24 la 27 august, însă guvernatorul democrat al statului a cerut un format redus, în vederea respectării recomandărilor sanitare.

Anumite evenimente menţinute la Charlotte, din respect faţă de contracte semnate, urmează însă să aibă loc la sfârşitul lui august, a precizat Donald Trump.

Acuzat de faptul că a minimalizat mult timp amploarea crizei – cu scopul de a-şi favoriza şansele unei realegeri -, Trump a operat în ultimele zile o răzgândire.

Recunoscând că situaţia s-a ”înrăutăţit” şi mai mult, el a îndemnat la purtarea măştii de protecţie, un gest ”patriotic” în opinia sa.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă