12.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăInternaționalTheresa May a avut o discuţie „constructivă” cu Jean-Claude Juncker

Theresa May a avut o discuţie „constructivă” cu Jean-Claude Juncker

Juncker a subliniat că acordul Brexitului nu poate fi schimbat, aşa cum şi-ar fi dorit May. Însă el a precizat că UE este deschisă la ideea de a adăuga un nou text privind relaţiile viitoare între UE şi Marea Britanie.
 
Cei doi lideri au căzut de acord să se întâlnească pentru noi discuţii înainte de sfârşitul lui februarie.
 
Echipele de negociere ale celor două părţi îşi vor relua discuţiile pentru a afla „dacă există o cale care ar avea cea mai mare susţinere a parlamentului britanic, dar care să şi respecte indicaţiile Consiliului European”.
 
De asemenea, secretarul Brexitului, Steve Barclay, şi negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, vor avea discuţii la Strasbourg luni.
 
May insistă că Marea Britanie nu va fi „prinsă” în soluţia de rezervă – planul de a evita controalele la graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord prin rămânerea pe termen nedeterminat a Marii Britanii în uniunea vamală a UE.
 
Ea a precizat că acordul trebuie să fie modificat pentru a obţine susţinerea parlamentarilor care i-au cerut „variante diferite” când au respins acordul luna trecută.
 
În comunicatul comun publicat după discuţiile de la Bruxelles, May şi Juncker au declarat: „Prim-ministrul a descris contextul din Parlamentul britanic şi motivaţia din spatele votului de săptămâna trecută din Camera Comunelor care cere o modificare în termeni care să fie obligatorii privind soluţia de rezervă. Ea a propus mai multe opţiuni pentru a gestiona aceste îngrijorări”.
 
Juncker a subliniat că „celelalte 27 de membre ale UE nu vor redeschide acordul retragerii”, dar şi-a exprimat deschiderea pentru a modifica viitoarea relaţie pentru a fi „mai ambiţioasă în ceea ce priveşte conţinutul şi rapiditatea”.
 
May urmează să se întâlnească cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi cu coordonatorul privind Brexitul al UE, Guy Verhofstadt.
 
Mai târziu, ea va sta de vorbă cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cel care a stârnit controverse prin declaraţia sa de miercuri în care a afirmat că „există un loc special în iad pentru cei care au promovat Brexitul fără să aibă un plan pentru a-l livra în siguranţă”.
 
De asemenea, liderul opoziţiei din Marea Britanie, laburistul Jeremy Corbyn, i-a scris premierului May pentru a-i transmite cererile Partidului Laburist pentru a susţine acordul Brexitului.
 
Cele cinci cereri ale lui Corbyn includ „o uniune vamală permanentă şi atotcuprinzătoare a Marii Britanii” care să fie aliniată cu regulile UE, dar care să aibă şi un acord „care include o putere de decizie acordată Marii Britanii privind viitoarele acorduri comerciale ale UE”.
 
În plus, Corbyn doreşte o aliniere cu piaţa unică a UE „şi o aliniere dinamică privind drepturile şi protecţiile” asigurate muncitorilor pentru ca standardele Marii Britanii să nu rămână în urma celor din UE.
 
El propune şi o participare în agenţiile UE şi în programele de finanţare ale blocului european, precum şi în acordurile privind securitatea. De asemenea, Marea Britanie ar trebui să îşi păstreze accesul la Mandatele Europene de Arestare.

Cele mai citite

Concurența dintre hoteluri și Airbnb: Costuri ridicate și reglementări stricte versus acces facil și taxe minime

Deschiderea unui hotel implică nu doar o investiție financiară semnificativă, ci și obținerea a nu mai puțin de 14 avize și certificate necesare pentru...

Marcel Ciolacu: Din ianuarie, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că anunțul oficial va veni în jurul datei de 15 octombrie. Ciolacu a declarat că Statele Unite sunt partenerul strategic...

Nicușor Dan susține că oamenii nu sunt în pericol, dacă trec prin Piața Unirii

Primarul general afirmă că nu există un expert care să confirme urgența lucrărilor de reabilitare Primarul Capitalei nu crede că graba cu care primarul sectorului...
Ultima oră
Pe aceeași temă