19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInternaționalSummit franco-italian, la Napoli

Summit franco-italian, la Napoli

În efortul de a relansa relaţiile cu Italia, preşedintele Franţei este însoţit de o delegaţie de 11 miniştri. La rândul său, Conte va avea alături un număr similar de membri ai cabinetului de la Roma. Evenimentul se va încheia cu un dineu de gală cu preşedintele italian Sergio Mattarella.

Autorităţile italiene nu au anulat reuniunea, în ciuda epidemiei de coronavirus care se află în centrul atenţiei în ambele ţări.

Joi dimineaţa, Macron a vizitat spitalul din Paris unde a decedat miercuri prima victimă a epidemiei din Franţa. În Italia, 11 localităţi din nord sunt în carantină. Pe străzile din Napoli, însă, nu se simte îngrijorarea; AFP observă că puţini turişti sau localnici poartă măşti de protecţie. Ministrul italian de externe, sosit şi el în metropola din sud, a cerut turiştilor străini să nu fugă din peninsulă şi şi-a exprimat regretul că toată ţara este prezentată ca o zonă de risc, deşi doar în câteva zone există probleme. Preşedintele francez şi-a început vizita la Napoli cu două obiective culturale – un teatru şi o capelă.

Relaţiile dintre Paris şi Roma au fost tensionate în ultimul an, când a avut loc şi cea mai gravă criză diplomatică bilaterală de după 1945, care a culminat cu rechemarea temporară de la post a ambasadorului francez în Italia. Fostul ministru italian de interne Matteo Salvini, liderul partidului de dreapta Liga, l-a criticat de multe ori pe Macron pentru ‘aroganţa’ şi ‘ipocrizia’ în privinţa migraţiei, reaminteşte AFP. La rândul său, şeful statului francez l-a acuzat pe Salvini, ‘principalul său opozant’ în Europa, şi a condamnat ‘lepra naţionalismului’.

Situaţia s-a ameliorat treptat după instalarea în septembrie anul trecut a noului guvern condus de premierul Conte, al cărui Partid Democrat a renunţat la coaliţia cu Liga şi a format o nouă alianţă, cu Mişcarea 5 Stele. O sursă din cadrul preşedinţiei franceze a declarat AFP că se poate colabora bine cu actualul cabinet de la Roma, cu care există ‘numeroase convergenţe’, în special în privinţa politicii europene. Potrivit acestei surse, Franţa şi Italia sunt în prezent ‘pe aceeaşi linie’ în privinţa primirii migranţilor sosiţi în Europa prin Marea Mediterană – un subiect asupra căruia fuseseră într-un dezacord deschis.

La summit se va semna un acord pentru susţinerea firmei Naviris, înfiinţată recent de italienii de la Fincantieri şi francezii de la Naval Group. Se va discuta şi despre linia de cale ferată între Lyon şi Torino, pentru care se încearcă obţinerea a 50% din finanţare din fonduri europene precum şi despre viitoarea alianţă între producătorii de automobile PSA şi Fiat-Chrysler.

Punctele de vedere ale celor două ţări sunt mai apropiate şi în privinţa Libiei, susţine preşedinţia franceză. Se acţionează pentru relansarea misiunii maritime Sofia, care se va concentra pe viitor asupra controlului embargoului asupra livrărilor de armament către Libia.

Se aşteaptă ca Macron şi Conte să îşi afirme la Napoli intenţia de a semna în lunile următoare aşa-numitul Tratat de la Quirinale (sediul preşedinţiei italiene – n. red.), anunţat în 2017, pentru asigurarea unui cadru mai stabil şi mai amplu de cooperare bilaterală, după modelul tratatului franco-german. 

Cele mai citite

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă