Submarinele „încing” relațiile Franței cu America, după ce Franța a pierdut un contract care viza producerea de submarine militare.
Pe baza acelui contract, Franța urma să producă și să vândă submarine militare către Australia. După ce contractul a fost anulat, Franța și-a rechemat ambasadorii de la Washington și de la Canberra.
Ministrul de Externe de la Paris, Jean-Yves Le Drian, recunoaște că acest scandal a produs o „criză gravă între noi”. El s-a referit astfel la relațiile dintre Franța și Australia, precum și dintre Franța și SUA. Analiștii internaționali consideră că urmează o criză în interiorul NATO.
Submarinele „încing” relațiile Franței cu America
Reacția Franței intervine după ce Statele Unite, Australia şi Marea Britanie au anunţat un parteneriat strategic care este menit, oficial, să contracareze China. SUA și Marea Britanie ar urma să coopereze inclusiv pentru a livra submarine Australiei. Drept urmare, Franța pierde contractul cu Australia.
Conform unui contract semnat în anul 2016, Franța ar fi livrat Australiei submarine cu propulsie diesel – electrică. Australia a renunțat însă la contractul cu Franța, în favoarea celui cu SUA. Pe baza acestui al doilea contract, Australia va primi submarine nucleare.
Franța nu și-a rechemat însă și ambasadorul în Marea Britanie. Ministrul de Externe al Franței a acuzat în schimb Marea Britanie de „oportunism”. Se știe că, dintre țările europene, cel mai apropiat aliat al SUA este Marea Britanie.