0.2 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInternaționalStoltenberg a acceptat să rămână secretar general NATO până în octombrie 2024

Stoltenberg a acceptat să rămână secretar general NATO până în octombrie 2024

Liderul Alianței Atlantice, norvegianul Jens Stoltenberg, a anunțat că este „onorat” de intenția țărilor aliate de a-i prelungi mandatul în funcția de secretar general NATO.

„Honoured by #NATO Allies’ decision to extend my term as Secretary General until 1 October 2024,” a anunțat Stoltenberg într-un mesaj postat pe internet.

Decizia privind prelungirea mandatului de secretar general pentru Jens Stoltenberg va fi anunțată oficial la Summit-ul NATO de la Vilnius (Lituania). Acest Summit este programat în perioada 11 – 12 iulie 2023.

Mandatul lui Stoltenberg în fruntea NATO a început în octombrie 2014. Anterior, Jens Stoltenberg a fost prim-ministru al Norvegiei.

Înainte de prelungirea care va fi anunțată oficial la Vilnius, se știa că Stoltenberg se va retrage din funcția de secretar general în septembrie 2023. Mandatul lui Stoltenberg fusese deja prelungit, în martie 2022 până în septembrie 2023, în contextul situației de criză care a fost generată de atacul Rusiei asupra Ucrainei. Războiul Rusiei în Ucraina a început la 24 februarie 2022.

Cu privire la cine va fi succesorul lui Stoltenberg în fruntea NATO, au apărut deja speculații și posibili candidați. Aceste variante erau însă enunțate înainte să se știe că Stoltenberg rămâne secretar general până în octombrie 2024. Unul dintre eventualii candidați ar fi fost chiar președintele Klaus Iohannis. Mandatul lui Iohannis în funcția de șef al statului român expiră în anul 2024.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă