În spectacolul montat de David Schwartz sunt şapte monologuri care conţin şapte puncte de vedere diferite despre 13-15 iunie 1990. Nu e o încercare de a face lumină în ceea ce priveşte acţiunile din acele zile, mai ales că punctele de vedere sunt contradictorii. Şi, la final, nici nu ies, aşa cum poate ar fi fost de aşteptat, Iliescu şi minerii într-o lumină proastă, iar cei din piaţă un fel de eroi. Din punctul acesta de vedere, e probabil textul cel mai nuanţat scris de Mihaela Michailov. Dincolo de punctul de vedere asupra evenimentelor, autoarea oferă şi noi perspective asupra personajelor. De pildă, rockerul Miron Cozma poate fi chiar simpatic, Paţurcă, ajuns din omul cu staţia de amplificare în unul din cei mai cunoscuţi oameni dintre cei care au participat la evenimente e chiar amuzant în încercările sale de a-şi proteja echipamentul. (E şi un fragment în care povesteşte cum a scris celebrul cântec „Mai bine mort decât comunist”. Şi nu, n-are nimic eroic.) În plus, spectacolul aduce în discuţie şi un alt subiect despre care s-a vorbit prea puţin. În iunie ’90, ura s-a îndreptat şi asupra rromilor, o parte din oamenii cu bâte făcând „dreptate” nu numai la Universitate, la sediul partidelor istorice sau la Casa Presei, ci şi în cartierul Ferentari sau în diferite „case de bişniţari”.
„Capete înfierbântate” este o producţie independentă şi autofinanţată, care la începutul lui mai a fost prezentată într-o galerie de artă: Centrul pentru Introspecţie Vizuală. Acum el se va juca la Centrul Naţional al Dansului şi peste o săptămână în cadrul evenimentului „Street delivery”, de pe Arthur Verona. Proiectul include, pe lângă spectacolul de teatru documentar, şi o arhivă de materiale foto, video şi o impresionantă selecţie de texte cu opinii despre evenimente. E, conform autorilor, „un proiect de cercetare şi performare a istoriei recente, propunând spectatorilor să participe la un act de retrocedare a memoriei colective şi subiective.”
Spectacolul începe cu câteva înregistrări video, în care câţiva adolescenţi povestesc despre lipsa lor totală de cunoştinţe sau interes asupra acelor evenimente. Iar montarea e un foarte bun prilej pentru cei mai tineri să afle câte ceva despre subiect. E o ocazie pentru cei care ştiu mai multe să găsească noi perspective asupra fenomenului. Şi este şi o ocazie de a vedea prestaţia extraordinară a lui Alexandru Potocean care, cu mijloace minimale (materiale), dar cu o grămadă de resurse actoriceşti reuşeşte să redea diferenţele dintre personaje şi să exprime diferitele lor puncte de vedere. Timp de peste o oră şi jumătate, Potocean stă pe scaun şi nu face nimic spectaculos: mai fumează o ţigară (reală sau electronică), se mai joacă cu ochelarii. Cu toate acestea reuşeşte să capteze tot timpul atenţia şi concentrarea spectatorului, chiar dacă montarea se prezintă în spaţii nu prea comode pentru audienţă. El nu „imită” personajele, ci găseşte acele mici gesturi, inflexiuni, modalităţi de frazare specifice fiecăruia şi reuşeste să redea senzaţia că ai văzut chiar un film documentar alcătuit din şapte interviuri şi nu un spectacol cu un singur actor.
CAPETE ÎNFIERBÂNTATE
1h 40 min.
Text: Mihaela Michailov.
Regia: David Schwartz. Video: Cinty Ionescu. Cu: Alexandru Potocean.
Producţie independentă prezentată la Centrul Naţional al Dansului – sala Studio 2 (Bd. Nicolae Bălcescu, nr 1, tel: 021 312 80 09) joi, 3 iunie, miercuri, 9 iunie, ora 20.
