4.5 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăInternaționalRusia pune România pe lista țărilor neprietenoase. Către acestea, Rusia își va...

Rusia pune România pe lista țărilor neprietenoase. Către acestea, Rusia își va plăti datoriile în ruble

Rusia pune România pe lista țărilor „neprietenoase”, adică acele țări care participă la sancțiunile contra Rusiei.

Lista „țărilor și teritoriilor neprietenoase” a fost publicată luni, 7 martie, de agenția oficială de presă a Rusiei, TASS. Lista ar fi fost aprobată de guvernul Federației Ruse. Lista include SUA, Canada, Japonia, Marea Britanie și toate țările membre UE – deci și România. Pe listă apare și Elveția, care, deși nu e membră nici în NATO nici în UE, s-a raliat la sancțiunile contra Rusiei.

Pe lista țărilor și teritoriilor pe care Rusia le consideră ostile figurează și Taiwan. Știrea rusească precizează că Rusia recunoaște Taiwan drept parte a Chinei dar că insula este condusă de o administrație proprie (nu de guvernul de la Beijing). China comunistă, aflată în relații aparent bune cu regimul Putin, nu apare pe „lista neagră” a Rusiei.

România pe lista țărilor neprietenoase, dar nu și Republica Moldova

În mod explicabil, Ucraina e pe lista țărilor pe care Rusia le consideră adversare. Republica Moldova nu apare pe listă.

Știrea anunțată de la Moscova precizează că locuitorii și companiile din Rusia, statul rus, regiunile şi municipalităţile din Rusia care au obligaţii financiare faţă de aceste țări „neprietenoase” le pot achita în ruble. Anunțul Rusiei vine în contextul în care rubla s-a depreciat catastrofal în raport cu valutele occidentale.

Deprecierea rublei este unul dintre efectele sancțiunilor economice ale statele democratice împotriva Rusiei. Practic, anunțul Rusiei sugerează o contramăsură a Rusiei la aceste sancțiuni.

Urmărește România Liberă și pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Diabetul atinge niveluri pandemice, afectând peste 800 de milioane de persoane la nivel global

Diabetul, o afecțiune care perturbă procesarea zahărului în organism, a devenit una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate la nivel mondial, cu o...

Till Lindemann aduce turneul „Meine Welt” și în România

Till Lindemann, cunoscut pentru vocea sa inconfundabilă și pentru show-urile sale deosebite, va aduce turneul „Meine Welt” în România pe 4 decembrie 2025. https://www.youtube.com/watch?v=GbfeH6Q8PzY Till Lindemann aduce...

Probleme de lot pentru Kosovo înaintea duelului cu România! O nouă absență majoră

Echipa națională a statului Kosovo întâmpină dificultăți serioase înaintea meciului cu România din Liga Națiunilor, confruntare programată pentru vineri seară pe Arena Națională. Selecționerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă