5.4 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalRomânia poate intra în Schengen în anul 2022, cu sprijinul Franței

România poate intra în Schengen în anul 2022, cu sprijinul Franței

România poate intra în Schengen în anul 2022, chiar în prima jumătate a anului. Ambasadoarea Franței la București, Laurence Auer, a făcut un anunț în acest sens, în contextul lansării Președinției franceze a Consiliului UE. Președinția franceză va dura șase luni, din ianuarie până în iunie.

„În aceste şase luni vom depune toate eforturile pentru a contribui la extinderea Spaţiului Schengen, primind alături de noi şi România”, a declarat ambasadoarea Franței. Anunțul a fost făcut într-o conferință organizată la sediul Reprezentanței Comisiei Europene. La conferință au mai participat Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, și Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe.

Momentul primirii României în Schengen este acum o decizie strict politică. „Decizia politică în unanimitate va reveni Consiliului Uniunii Europene şi în acest sens salutăm prioritatea Preşedinţiei franceze pe această linie”, a declarat Ramona Chiriac.

România poate intra în Schengen întrucât îndeplinește toate condițiile tehnice

Atât ambasadoarea Franței cât și șefa Reprezentanței Comisiei Europene au subliniat că România a îndeplinit toate condițiile tehnice necesare pentru a deveni membru Schengen.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a precizat că intrarea României în Schengen este și în interesul țărilor care sunt deja membre.

„Realitatea recentă, inclusiv în contextul pandemic, ne-a arătat că fragmentarea Spaţiului Schengen, prin menţinerea frontierelor interne, poate genera un impact negativ asupra integrităţii şi funcţionării pieţei unice”, a explicat ministrul român de Externe. Potrivit acestuia, România „îndeplineşte deja de câţiva ani criteriile de aderare”.

Încă de acum șase luni, și Parlamentul European confirma că dorește intrarea României în Schengen.

Fiecare stat membru UE asigură, prin rotație, Președinția Consiliului Uniunii Europene timp de șase luni. Consiliul Uniunii Europene reunește miniștrii statelor UE, pe domenii de activitate.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Accident aviatic în Kazahstan: 28 de supraviețuitori după prăbușirea unui avion al Azerbaijan Airlines

Un avion de linie aparținând companiei Azerbaijan Airlines, cu 67 de persoane la bord, s-a prăbușit în Kazahstan. Ministerul kazah al Situațiilor de Urgență...

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă