11.1 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăInternaționalPutin nu rezonează cu ipotezele științifice: „Nimeni nu știe cauzele schimbărilor climatice”

Putin nu rezonează cu ipotezele științifice: „Nimeni nu știe cauzele schimbărilor climatice”

“Nimeni nu cunoaşte cauzele schimbării climatice mondiale. Ştim că Terra a trecut prin perioade de încălzire şi de răcire, iar acest lucru poate depinde de procesele din Univers”, a afirmat el în conferinţa sa de presă anuală tradiţională, transmisă în direct de televiziuni.

“O mică schimbare a unghiului de rotaţie a Terrei în jurul Soarelui poate conduce – şi a făcut-o deja în trecut – la schimbări serioase, colosale, ale climei planetei, cu consecinţe dramatice”, a declarat preşedintele rus.

El a spus că “evaluarea influenţei pe care o poate avea omenirea contemporană” asupra climei este “foarte greu de realizat, poate chiar imposibil”.

Liderul rus a reafirmat totuşi angajamentul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în ţara sa şi de respectare a Acordului de la Paris privind clima.

“A nu face nimic nu reprezintă o soluţie, iar asupra acestui punct sunt de acord cu colegii mei (şefi de stat). Trebuie să depunem toate eforturile pentru ca schimbările climatice să nu fie atât de dramatice”, a mai declarat el.

Putin a atras atenţia de asemenea că Rusia se încălzeşte într-un ritm de două ori mai rapid decât media globală, potrivit DPA.

“Este un proces foarte grav pentru noi (…) Oraşe întregi sunt construite pe permafrost, aşa că imaginaţi-vă consecinţele” în cazul unei topiri masive, a adăugat el.

Această încălzire a dus la înmulţirea incendiilor de vegetaţie şi a inundaţiilor, printre alte consecinţe, a arătat el, subliniind că Rusia ar trebui să adopte măsuri de prevenţie.

Ministerul Mediului din Rusia a oferit o evaluare similară într-un raport în urmă cu trei luni, spunând că ultimii patru ani au fost cei mai călduroşi de când sunt înregistrate temperaturile la nivel global.

Creşterea concentraţiilor de gaze cu efect de seră este unul dintre factorii cheie care duc la schimbări climatice, menţiona raportul.

Nu este pentru prima dată când preşedintele rus face afirmaţii care lasă de înţeles că activitatea umană nu este principala cauză a schimbărilor climatice.

Lider al unui stat mare producător de hidrocarburi, el s-a exprimat în noiembrie împotriva apelurilor, în special din Europa, de a se renunţa la energiile fosile.

“Apărând astfel de propuneri, mi se pare că omenirea se poate întoarce să trăiască în peşteri, pentru că astfel nu ar consuma nimic”, a spus Putin.

Cele mai citite

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...

FOTO Sărbătoare uriașă pentru FCSB, noua campioană a României

Deși a pierdut, la București, meciul cu CFR Cluj, FCSB a sărbătorit câștigarea titlului de campioană a României. Meciul FCSB - CFR Cluj, disputat în...

Reacția purtătorului de cuvânt al BOR, după ce Elveția a câștigat Eurovisionul: „Victoria lui Nimeni. Un imn înălţat non-binarităţii”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a reacționat dur după ce interpretul elvețian Nemo a cucerit marele trofeu de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă