18.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalPreședintele CE, fără mari speranțe la summitul pentru relansare post-pandemie

Președintele CE, fără mari speranțe la summitul pentru relansare post-pandemie

“Vom vedea dacă vom putea ajunge la un acord din prima încercare”, a declarat ea, pentru cotidianul Handelsblatt, adăugând că ar putea fi necesar un al doilea summit asupra programului de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro, pentru ca liderii UE să ajungă la un compromis în negocieri.

Liderii din Uniunea Europeană se vor reuni fizic într-un summit extraordinar la 17-18 iulie în încercarea de a ajunge la un acord asupra planului comun masiv de relansare a economiei europene.

Un summit virtual care a avut loc săptămâna trecută a evidenţiat divergenţele între liderii care îşi doresc totuşi o adoptare până la sfârşitul lunii iulie a acestui plan de relansare fără precedent, în valoare de 750 de miliarde de euro.

Această propunere a Comisiei Europene este sprijinită prin bugetul pe termen lung al Uniunii Europene (2021-2027), în valoare de 1.100 de miliarde de euro.

Suma de 750 de miliarde de euro, un amestec de subvenţii (nerambursabile) şi de împrumuturi, ar fi pentru prima dată împrumutată în numele UE de pe pieţe, spărgând astfel tabuul datoriei comune.

Pentru a ajunge la un compromis, va trebui în special să fie depăşite reticenţele Olandei, Austriei, Suediei şi Danemarcei, extrem de rezervate în privinţa acestui plan de care vor beneficia în primul rând ţările din Sud, cele mai afectate de pandemie.

Cele 27 de state membre sunt divizate asupra parametrilor – suma globală, criteriile de atribuţie (în special rata şomajului), repartiţia între împrumuturi şi subvenţii -, iar un acord ar trebui să facă obiectul unor lungi negocieri.

Cele mai citite

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă