Cei 32.485 de somoni, destinaţi exportului, au scăpat luni dintr-o cuşcă, în care a fost observată o fisură de doi metri de către angajaţii companiei care deţine ferma, Salmones Aysen, în zona Los Lagos.
Ferma creşte în total circa 696.000 de somoni „coho”, cu o greutate medie de 3,1 kilograme, şi a primit o certificare din partea Sernapesca că nu foloseşte produse antimicrobiene şi antiparazitare în perioada de îngrăşare.
Cu o producţie de 631.000 de tone, Chile este al doilea cel mai mare producător de somon din lume, după Norvegia. Numeroase ferme piscicole au fost înfiinţate în sudul ţării, iar un număr mare de peşti sunt trataţi cu antibiotice.
Unele dintre companiile care deţin aceste ferme au fost sancţionate pentru nereguli în utilizarea antibioticelor sau pentru „evadarea” unor somoni din specii invazive şi prădătoare, cu consecinţe nefaste asupra echilibrului biodiversităţii marine.