3 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăInternaționalO comedie oribilă!

O comedie oribilă!

E absolut inexplicabil cum de un regizor ca Dennis Dugan, care în anii ’70 a lucrat la unul dintre cele mai de succes seriale americane, care a fost difuzat şi la noi – „Om bogat, om sărac” – a ajuns să coordoneze o aşa- zisă comedie, cu bancuri suburbane, parcă anume imaginate pentru nişte spectatori cu un IQ zero (presupunând că aşa ceva ar exista). Adam Sandler este vedeta principală, chiar dacă, teoretic, toţi cei 18 actori din prim- plan se vor a fi trataţi egal. Sandler îşi pune la bătaie inclusiv casa de producţie – Happy Madison, iar pe final cântă şi o melodie. Absolut halucinantă este prezenţa Salmei Hayek, devenită între timp mamă şi în viaţă şi pe ecran, după ce s-a măritat cu omul de afaceri François Pinault. Zadarnic este foarte elegantă, rasată şi joacă de zece ori mai bine decât toţi ceilalţi la un loc, pentru că nimic n-o mai poate salva în acest scenariu neverosimil, la care a contribuit din plin acelaşi Adam Sandler (ajutat şi de Fred Wolf).

Pentru că în ecuaţie trebuia să apară neapărat şi cineva de culoare, s-a mai apelat la un circar prin excelenţă, Chris Rock, cel care a distrus, cu umorul său îndoielnic, o întreagă ceremonie a Oscarurilor, acum câţiva ani, când i s-a dat pe mână prezentarea, în ideea că e mare expert în stand-up comedy. Lui i se mai alătură şi Rob Scheider, gigolo-ul de tristă amintire, care e rămas undeva în plină epocă hippy, fiind procopsit şi cu o nevastă din categoria „nu-i frumoasă, dar e bătrână”. Foarte bătrână! În concluzie, nu lipseşte absolut nimic din panoplia ororilor: nici mama care îşi alăptează fiul de patru ani, trezind pofte scabroase celor din jur, plus soacra de culoare, plină de monturi, monturi care amintesc mai degrabă de monştri mutanţi şi lista poate continua.

Povestea începe cu treizeci de ani în urmă, că tot se poartă în ultima vreme, când toţi sunt încă mici şi câştigă un campionat de baschet. Fireşte, un adevărat zeu pentru ei este antrenorul, care odată cu moartea sa, trei decenii mai târziu, îi rea­dună pe membrii echipei. Începe o adevărată întrecere de gesturi infantile, pe care protagoniştii, prin interviuri, se mai şi grăbesc să le laude, cu nemiluita. Singurul lucru frumos este o casă pe malul lacului, unde se petrece un weekend nostalgic. Noua generaţie a copiilor este parcă una şi mai imposibilă, care, lucru deja banal, stau mai mult în faţa calculatorului, sunt încântaţi de jocurile cele mai violente cu putinţă, leşinaţi după fetele cu picioare lungi şi uluiţi că există şi televizoare, cărora le-a crescut ceva în spate, pentru că la ei nu există decât plasme. Evident au şi o bonă, nu din Filipine, ci din China (iată o soluţie la care ai noştri nu s-au gândit).

Piscina pare un decor ideal, care, fie este una gonflabilă şi se sparge producând o adevărată inundaţie şi un tobogan ad-hoc, fie una mare, comună, în care, din când în când, mai întârzie câte un scăldător cu probleme de prostată (la chestiuni de acest gen se presupune că spectatorul ar trebui să se prăpădească de râs). Este şi un căţel despre care producătorii spun pe genericul final că n-a avut de suferit. Cu toate acestea, pe tot parcursul filmului bietul căţel e tratat cu cinism, fiind pus să latre fără corzi vocale, tăiate ca să nu-i supere pe vecinii care ar fi vrut să-l eutanasieze. Mai la urmă apare şi Steve Buscemi care arată, la propriu, ca moartea în vacanţă şi se prostituează într-un personaj care stă mai mult în ghips.

Singurul banc reuşit rămâne cel cu Steven Spielberg şi ET, dat de exemplu unor băieţei care au impresia că totul li se cuvine, deşi deocamdată n-au apucat să facă mai nimic pe lumea asta. Sărbătoarea de 4 iulie este strecurată şi ea hodoronc-tronc, mai vine vorba şi de o pizza şi alte junk food, iar criminalul de O.J. Simpson e tatuat într-o chintesenţă a kitsch-ului, pe pielea cuiva. Aşadar pelicula intră în categoria celor care nu ar fi trebuit să fie realizate.

 

OAMENI MARI ŞI FĂRĂ MINTE
Comedie, SUA, 2010, 1 h 42 min.
GROWN UPS. Regia: Dennis Dugan. Cu: Adam Sandler, Kevin James, Chris Rock, David Spade, Rob Scheider, Salma Hayek. Distribuit de InterComFilm.
Bucureşti (Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema, CinemaPRO, Patria, Sun Plaza, Cinema City Cotroceni, Băneasa Drive-In Cinema), Cluj (Cinema City, Odeon Cineplex), Iaşi (Cinema City), Timişoara (Cinema City), Oradea (Lotus), Piteşti (Cinema City), Bacău (Cinema City).

Cele mai citite

Sting consideră că acuzațiile aduse lui P Diddy nu afectează melodia de succes „Every Breath You Take”

Sting a declarat că acuzațiile de abuz sexual împotriva lui Sean "Diddy" Combs (P Diddy) nu afectează percepția sa asupra piesei "Every Breath You...

Signal devine o alternativă la Zoom, Meet și Teams

Aplicația de mesagerie Signal, cunoscută pentru accentul pus pe confidențialitate, adaugă noi funcții pentru apelurile video, dorind astfel să devină o alternativă la platforme...

Atenție! Cod portocaliu în Spania: ploi intense

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) atenționează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Comunitatea Autonomă Andaluzia, Spania, asupra unui cod portocaliu...
Ultima oră
Pe aceeași temă