Cei care se gândesc să vadă filmul „Înfruntarea titanilor” ar trebui să se decidă numai după ce au întrebat pe cineva care l-a văzut. Pentru ei există o veste bună şi una proastă: vestea bună este că remake-ul din 2010 este o îmbunătăţire a originalului din 1981; vestea proastă – îmbunătăţirea este total nesemnificativă, iar ce s-a câştigat din (re)interpretarea mitologiei greceşti s-a pierdut prin cel mai nereuşit 3D posibil. Filmul ar trebui văzut în versiunea 2D, cea iniţială, pentru a nu suporta degeaba durerile de cap şi ameţeala. Realizatorii filmului au făcut translatarea doar pentru că 3D-ul este la modă şi ca să atragă un număr cât mai mare de spectatori.
„Înfruntarea titanilor” este o reimaginare a filmului din 1981, care spune povestea lui Perseu. Versiunea actuală nu se limitează doar la traseul eroului jumătate zeu, jumătate muritor (Sam Worthington, devenit celebru datorită rolului din „Avatar”), ci se ocupă şi de sforăriile politice care se trag pe Muntele Olimp, cu Hades (Ralph Fiennes) complotând împotriva fratelui său Zeus (Liam Neeson). În plus, accentuează pe revoltele tot mai numeroase ale pământenilor împotriva zeilor, care devin din ce în ce mai agasaţi de lipsa de respect a acestora. Ca pedeapsă, Hades le dă un ultimatum muritorilor din Argos: să-şi sacrifice prinţesa, Andromeda (Alexa Davalos), sau iadul îşi va dezlănţui întreaga furie împotriva lor, prin monstrul Craken. Perseu, supărat pe Hades că din cauza acestuia şi-au pierdut viaţa cei dragi lui, tatăl adoptiv (Pete Posthethwaite), mama şi fratele vitreg, adună câţiva argonauţi, cărora li se alătură femeia care veghează asupra lui, Io (Gemma Arterton), în încercarea disperată ca, în zece zile, să găsească soluţia de a o salva pe Andromeda.
Merită precizat că, în pelicula din 1981, Perseu se îndrăgosteşte de prinţesă şi că aceasta îl însoţeşte în călătorie; acum, Perseu se simte atras de Io, care îşi pierde viaţa salvîndu-i-o pe a lui, dar, la final, ca o recompensă din partea lui Zeus, este înviată. Sunt păstrate elemente din versiunea originală, cum ar fi sporpionii uriaşi sau lupta cu Meduza (Natalia Vodianova), bineînţeles mult mai spectaculoase; căci tehnologia şi mai ales efectele speciale au evoluat mult în aproape trei decenii. Alte elemente sunt radical schimbate, precum Calibos (Jason Flemyng), care acum nu mai este centaur. Bufniţa mecanică din aur Bubo, care în filmul din 1981 este mereu prezentă, aici apare episodic. Iar în ceea ce-l priveşte pe calul înaripat Pegas, acum nu mai este alb, ci negru şi mult mai masiv.
Realizatorii filmului ar fi trebuit să pună accent pe scenariu, pe story, şi abia ulterior pe mijloacele de transpunere cinematografică. Şi dacă Olimpul nu este prea strălucitor prezentat, în schimb lumea întunericului unde Hades este stăpân este impresionant realizată.
Din păcate, nici la conturarea personajelor nu s-a lucrat eficient. Americanul Sam Worthington, alias Perseu, pare predilect pentru personaje fără personalitate în superproducţii cu buget imens, cum a fost cazul nu numai în „Avatar”, ci şi anterior în „Terminator: Salvation”. Nu arată nici acum nimic din profesiunea de actor, iar între el şi Gemma Arterton nu există nicio rezonanţă, poate pentru că regizorul Louis Leterrier nu pare deloc interesat de iubirea dintre personajele interpretate de cele două staruri, ceea ce este surprinzător pentru un cineast francez. Cât despre Liam Neeson şi Ralph Fiennes, doi mari actori britanici, aceştia, ca de altfel şi Lawrence Olivier în 1981, îşi joacă rolurile fără multă convingere, lăsând firul poveştii să se depene de la sine.
„Înfruntarea titanilor” va avea adolescenţii ca spectatori şi este greu de crezut că se va menţine în box-office. Merită văzut doar ca o comparaţie cu pelicula realizată de regizorul Desmond Davis în urmă cu aproape trei decenii.
