“Îi mulţumesc preşedintelui Trump pentru această iniţiativă istorică. Sancţiunile vin cu adevărat”, şi-a exprimat satisfacţia Netanyahu într-un comunicat al biroului său.
“De ani de zile, am făcut apeluri pentru ca sancţiunile să fie impuse din nou integral împotriva regimului criminal şi asasin iranian care ameninţă lumea întreagă”, a adăugat el.
“Efectele sancţiunilor iniţiale (impuse de Washington) se fac deja simţite, rialul cade, economia iraniană intră în declin şi rezultatele sunt evidente”, a mai spus el.
La şase luni după ce s-au retras din acordul privind denuclearizarea Iranului semnat în 2015, SUA au confirmat vineri că vor reintroduce luni sancţiunile cele mai draconice împotriva Teheranului.
Adoptând o politică ostilă Iranului de la ascensiunea sa la putere, Donald Trump a impus în august o primă serie de sancţiuni economice împotriva Teheranului.
Uniunea Europeană, Franţa, Marea Britanie şi Germania, semnatarele acordului din 2015 menit să împiedice autorităţile iraniene să dezvolte bombe atomice, au afirmat că regretă ultima decizie americană.