3.9 C
București
marți, 10 decembrie 2024
AcasăInternaționalNATO va pleca din Afganistan odată cu trupele SUA. Care este data...

NATO va pleca din Afganistan odată cu trupele SUA. Care este data când se va petrece acest lucru

Statele Unite au anunţat că intenţionează să retragă trupele din Afganistan pe 11 septembrie 2021. În Afganistan sunt aproximativ 2.500 de militari americani. De asemenea, în Afganistan sunt aproximativ 7.000 de militari din alte ţări membre NATO în afară de SUA, inclusiv din România, precum şi din Australia, Noua Zeelandă şi Georgia.

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a declarat miercuri, la Bruxelles, că trupele din Afganistan vor fi retrase în mod coordonat. „Mă aflu aici pentru a colabora strâns cu aliaţii, cu secretarul general NATO, pe principiul stabilit încă de la început: am venit împreună, ne-am adaptat împreună şi ne retragem împreună”, a declarat Antony Blinken, conform agenţiei Reuters, la sediul NATO din Bruxelles.

„Vom colabora strâns în lunile care urmează pentru o retragere în siguranţă, deliberată şi coordonată a forţelor noastre din Afganistan”, a afirmat Antony Blinken, alături de secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Discuțiile privind retragerea vor avea loc miercuri

Miniştrii de Externe şi ai Apărării din cadrul statelor membre NATO vor discuta miercuri după-amiază despre planificarea retragerii militarilor din Afganistan.

Statele Unite au intervenit militar în Afganistan la sfârşitul anului 2001, imediat după atentatele din 11 septembrie, pentru înlăturarea regimului taliban, care colabora cu reţeaua teroristă Al-Qaida.

„Trebuie să încheiem capitolul acestui război de 20 de ani”, a declarat marţi seară un oficial de la Washington.

Conflictul din Afganistan continuă, deşi Statele Unite au semnat un acord în 2020 cu Mişcarea talibanilor. Retragerea trupelor occidentale riscă să amplifice conflictul militar şi să genereze anarhie în Afganistan, dacă talibanii nu ajung rapid la un aord cu Administraţia de la Kabul.

„Cel mai bun posibil rezultat ar fi ca acest calendar de retragere să faciliteze şi să exercite presiuni asupra facţiunilor din Afganistan pentru ajungerea la o soluţie politică până în septembrrie, altfel există riscul unui sângeros război civil asemănător cu cel din Siria”, afirmă Tamim Asey, preşedintele executiv al Institutului pentru Studii de Război şi Pace de la Kabul, citat de BBC.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Clinton N’Jie, indisponibil până în 2024! Problemele fizice îl țin pe tușă pe atacantul Rapidului

Atacantul camerunez Clinton N'Jie, transferat în această vară de Rapid București, se confruntă cu o accidentare care îl va ține departe de teren până...

Luigi Mangione, arestat în Pennsylvania și acuzat de crimă în legătură cu uciderea lui Brian Thompson

Luigi Mangione, un bărbat de 26 de ani, a fost arestat în Pennsylvania și acuzat de crimă în legătură cu uciderea lui Brian Thompson,...

Horoscop 2025. Bani, carieră și dragoste: analizăm fiecare zodie în parte

Horoscop 2025. Noul an se anunță unul plin de schimbări și surprize pentru fiecare zodie, aducând transformări semnificative în viața personală, profesională și în...
Ultima oră
Pe aceeași temă