25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInternaționalFestivalul culturii indiene, la București

Festivalul culturii indiene, la București

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” este, între 16 și 18 iunie,  gazda festivalului în aer liber care deschide spaţiul satului românesc dialogului cu civilizația Indiei.

Festivalul “Namaste India” își propune să devină o punte de legătură între cultura indiană şi alte culturi ale lumii – română, franceză, engleză, pakistaneză, africană – prin spectacole, proiecţii de film, expoziţii, ateliere, work-shop-uri şi întâlniri.

Ediţia din acest an va explora ideea de identitate naţională, valori culturale, tradiţie şi continuitate, revalorizare culturală, colaborări interculturale, apartenenţă şi rădăcini, incluziune socială. Activităţile din festival reprezintă o modalitate de a descoperi cultura indiană, valorizând în acelaşi timp propria noastră cultură, perioada aleasă pentru desfăşurarea evenimentului incluzând două zile importante pentru identitatea naţională a fiecăreia din cele două ţări: Ziua Internaţională Yoga, recunoscută oficial de ONU în 2014 (21 iunie) şi celebrată la nivel mondial, şi Ziua Internaţională a Iei (24 iunie), sărbătorită în ţară şi în comunităţile de români din diaspora. 

Concert de bansuri  și djembe

Târgul de produse tradițio-nale, artizanii cu țesături specifice regiunii Gujarat, spectacolele de muzică şi dans, lansările de carte, pictura cu henna, cursurile de yoga, consultațiile medicale oferite de un specialist în Ayurveda, cursurile de limba hindi și sanscrită, atelierele de creație pentru copii și adulți, precum și degustările de produse gastronomice aromat-condimentate vor aduce vara indiană în satul românesc. 

Pe 17 iunie, la ora 15.00, are loc vernisajul expozițiilor de fotografie ”Sacred India” & „Archiva” ale artistului Amit Pasricha. Urmează spectacolul de dans clasic „Kathak&Amour”, prezentat de Namrrta Raai și concertul susținut de Side Partition, trupă britanică de pop-rock fusion, formată din tineri indieni, pakistanezi și englezi.  

Pe 18 iunie, India întâlnește Africa, într-un concert de bansuri și djembe.  Va urma la scenă Kalbeliya, un spectacol de muzică și dansuri specifice comunităților de nomazi din zona deșertică a ținutului Rajasthan. Dansurile clasice vor încheia programul de la Muzeul Satului prin lansarea traducerii în limba română a tratatului sanscrit de dramaturgie, “Natyashastra”, urmată de un spectacol de dans clasic Kathak, intitulat „Sounds of Nature. Love for Divine”, concept și coregrafie Carmen Pesantez & Centrul de Artă Euterpe.   

 

Cele mai citite

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Tu cum îți crești șansele de câștig la păcănele? TOP 5 sfaturi pentru a NU te baza doar pe noroc!

Lumina orbitoare a reflectoarelor, sunetul amețitor al clopoțeilor și senzația inimii care pulsează odată cu rotirea tamburului. Păcănelele online reușesc să ne captiveze cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă