Premierul australian, Anthony Albanese, transmite Moscovei să „facă un pas în spate”
Rusia spune că Australia a incitat la „paranoia antirusească”, după ce aceasta a acuzat de spionaj un cuplu de origine rusă. Cei doi soţi, care deţin şi cetăţenie australiană, au fost arestaţi sub acuzaţia că au urmărit să acceseze materiale legate de securitatea naţională a Australiei, deşi nu a fost identificat niciun compromis semnificativ, a declarat Poliţia Federală Australiană, citată de Reuters.
„Există informaţii pe scară largă cu privire la arestarea la Brisbane a soţilor Kira şi Igor Korolev, care au cetăţenie rusă şi australiană, sub acuzaţia de a încerca să spioneze pentru Rusia”, a declarat Ambasada rusă din capitala Canberra, într-un comunicat pentru agenţia rusă de presă de stat RIA.
„Scopul acestei campanii este, evident, să ridice un nou val de paranoia antirusească aici, să distragă atenţia australienilor de la numeroasele eşecuri ale politicilor Partidului Laburist aflat la putere”, se mai arată în comunicat.
În replică, premierul australian, Anthony Albanese, a transmis Moscovei să „facă un pas în spate”. Premierul a adăugat că Rusia trebuie să „înceteze să se amestece în afacerile interne ale altor naţiuni suverane”.
Australia este unul dintre cei mai mari contribuabili non-NATO pentru Ucraina, de la invazia rusă din 2022. Guvernul de la Canberra a anunţat un pachet de ajutor militar de 170 de milioane de dolari pentru Kiev.
Canberra a furnizat echipamente de apărare Kievului, a interzis exporturile de minereuri de aluminiu către Rusia şi a sancţionat peste 1.000 de persoane şi entităţi ruse de la invazia Rusiei în Ucraina.