4.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăInternaționalMiniștrii de Externe ai NATO, avertisment pentru talibani

Miniștrii de Externe ai NATO, avertisment pentru talibani

„În ultimii 20 de ani, i-am lipsit pe terorişti de un refugiu în Afganistan de unde să instige atacuri”, au menţionat miniştrii de externe ai Alianţei Nord-Atlantice într-o declaraţie comună după o reuniune de criză prin videoconferinţă.

„Nu le vom permite niciunor terorişti să ne ameninţe. Rămânem angajaţi în combaterea terorismului cu hotărâre şi în solidaritate”, se mai precizează în textul citat.

De asemenea, Alianţa le-a cerut vineri talibanilor să le permită persoanelor care vor să fie evacuate să părăsească Afganistanul, şi a subliniat că statele membre trebuie să rămână „în strânsă colaborare” în privinţa operaţiunilor de evacuare, scrie Agerpres.

„Facem apel la cei care sunt în poziţie de autoritate în Afganistan să respecte şi să faciliteze plecarea acestor persoane în deplină siguranţă de pe aeroportul internaţional Hamid Karzai”, se menţionează în declaraţia comună.

„Atâta timp cât vor continua operaţiile de evacuare, vom menţine strânsa noastră coordonare operaţională prin intermediul mijloacelor militare aliate” pe aeroport, a precizat organizaţia.

Miniştrii de externe nu i-au ameninţat pe talibani cu lovituri militare, deşi secretarul general al NATO a făcut-o în cadrul unei conferinţe de presă de marţi.

„Avem capabilităţile să lovim grupurile teroriste de la distanţă dacă vedem că acestea încearcă din nou să se stabilească, să plănuiască şi să organizeze atacuri împotriva aliaţilor NATO şi a ţărilor lor”, a spus Stoltenberg marţi.

În cuvântul său introductiv de vineri, Stoltenberg a spus că prioritatea NATO este de a scoate oamenii din Kabul şi de a menţine aeroportul deschis.

Peste 18.000 de persoane au fost transportate cu avioanele de la Kabul după ce talibanii au preluat controlul capitalei afgane, potrivit unui oficial al NATO, dar mii de persoane, disperate să plece din ţară, se înghesuie pe aeroport.

Stoltenberg a mulţumit Turciei, SUA şi Regatului Unit pentru eforturile lor de a asigura securitatea pe aeroportul din Kabul şi a cerut din nou talibanilor să permită tranzitul sigur al tuturor cetăţenilor străini şi al afganilor care vor să plece din ţară.

În cadrul unei conferinţe de presă de după videoconferinţa miniştrilor de externe ai NATO, Stoltenberg a spus că mai multe state membre au propus ca aeroportul din Kabul să rămână deschis pentru evacuări după termenul-limită de 31 august.

„SUA au precizat că termenul-limită este 31 august, dar mai mulţi aliaţi au semnalat necesitatea de a putea să scoatem mai mulţi oameni din ţară”, a menţionat secretarul general al NATO.

El a mai spus că provocarea nu este atât transportul aerian al oamenilor din Kabul, ci a-i aduce la aeroport în siguranţă, fapt care reprezintă „o nevoie urgentă”.

De asemenea, el a afirmat că NATO trebuie să rămână unită pentru a ţine piept acţiunilor „agresive” ale Rusiei şi ascensiunii Chinei.

„America de Nord şi Europa trebuie să continue să rămână împreună în cadrul NATO. Evenimentele în desfăşurare din Afganistan nu schimbă acest lucru”, a spus Stoltenberg în conferinţa de presă.

„Acţiunile agresive ale Rusiei şi ascensiunea Chinei fac să fie chiar mai important să menţinem o legătură transatlantică puternică”, a pledat secretarul general al NATO.

Cele mai citite

Elena Udrea așteaptă decizia ÎCCJ privind revizuirea condamnării în dosarul „Gala Bute”

Elena Udrea se află, în prezent, încarcerată la Penitenciarul Târgșor, după ce în iunie 2022 a fost extrădată din Bulgaria Fostul ministru al Turismului, Elena...

Ronaldinho vine în România! Legenda fotbalului, prezent la Sports Festival 2025

Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho Gaucho va fi prezent la ediția din 2025 a Sports Festival, organizată la Cluj-Napoca, au anunțat joi organizatorii. Evenimentul...

Guvernul adoptă noi reglementări privind zborul aparatelor fără pilot la bord

Guvernul a adoptat, joi, un proiect de lege care extinde şi reglementează măsurile pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, a sistemelor de aeronave fără...
Ultima oră
Pe aceeași temă