15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalMilitarii americani anunţă că sunt gata să protejeze diplomaţii din Venezuela

Militarii americani anunţă că sunt gata să protejeze diplomaţii din Venezuela

Feller, şeful Comandamentului de Sud al Statelor Unite, care are în subordine forţele americane din America de Sud, a precizat în cadrul unei audieri a comisiei pentru serviciile militare a Senatului: “Suntem gata să protejăm personalul şi sediile diplomatice ale SUA dacă va fi nevoie”. El nu a dat detalii despre modul în care ar putea acţiona militarii.

Statele Unite, Canada şi mai multe ţări europene şi sud-americane şi-au declarat susţinerea pentru un interimat al lui Juan Guaido, preşedintele parlamentului de la Caracas, care s-a autoproclamat luna trecută şef de stat al Venezuelei. Circa trei milioane de venezueleni s-au refugiat din cauza sărăciei, ceea ce – afirmă Reuters – a obligat naţiunile lumii să ia poziţie.

Potrivit lui Feller, regimul condus de preşedintele ales, Nicolas Maduro, se bucură de loialitatea majorităţii celor 2000 de generali din Venezuela, care s-au îmbogăţit de pe urma traficului de droguri, a veniturilor din petrol şi din alte afaceri. Amiralul american a arătat că trupele venezuelene sunt expuse aceloraşi lipsuri ca şi restul populaţiei.

“Guvernul legitim al preşedintelui Guaido a oferit o amnistie”, a mai afirmat Craig Feller, care a estimat că armata venezueleană se află într-o stare de degradare.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă