17.4 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăInternaționalMecanic de la American Airlines este acuzat de sabotarea unui avion

Mecanic de la American Airlines este acuzat de sabotarea unui avion

Actul de acuzare menţionează “deteriorarea, distrugerea, incapacitarea sau defectarea intenţionate a unei aeronave şi tentativă” de a comite toate acestea, după ce a intervenit asupra modulului de date (ADM) care transmite viteza, panta traiectoriei şi alte date vitale despre avion.

Conform acuzaţiilor, Alani a comis fapta pe 17 iulie, chiar înainte de decolarea de la aeroportul internaţional din Miami, a unui avion cu 150 de persoane la bord, cu destinaţia Bahamas. Concret, el a introdus o bucată de spumă în mufa de intrare a ADM, apoi a aplicat adeziv pentru a împiedica spuma să iasă.

Anchetatorii au consemnat că mecanicul a recunoscut că a accesat sistemul ADM şi a declarat că nu intenţiona să afecteze avionul sau pasagerii. El şi-a explicat motivaţia: era nemulţumit de o dispută contractuală între sindicalişti şi companiile aeriene, în urma căreia a pierdut bani, ceea ce l-a determinat să încerce să obţină plata unor ore suplimentare pentru lucrări la avion.

În timp ce avionul accelera pe pistă, la ADM a apărut o eroare, iar piloţii au întrerupt decolarea. Niciun pasager nu a fost rănit, arată actul de acuzare. Mecanicii American Airlines au controlat imediat aeronava şi au descoperit un tub Pitot conectat necorespunzător la ADM, constatând că sistemul pare obturat intenţionat. Alani a fost identificat ulterior cu ajutorul înregistrării video pentru supraveghere.

Într-o declaraţie pentru CNN, American Airlines şi-a susţinut “angajamentul neabătut faţă de siguranţa şi securitatea clienţilor şi echipajelor noastre” şi a arătat că tratează problema cu mare seriozitate. “În momentul incidentului, aeronava a fost scoasă din uz, s-a efectuat întreţinerea, iar după o verificare de siguranţă aeronava a fost reintrodusă în serviciu. American a notificat imediat autorităţile federale, care au preluat ancheta cu deplina noastră cooperare”, a comunicat compania.

Cele mai citite

Cum îţi promovezi afacerea când eşti la început de drum

Promovarea noului tău business, mai ales dacă nu ai la dispoziție un buget care să îţi permită să angajezi o agenție de marketing, poate...

Importanța recenziilor online și a prezenței digitale pentru spălătoria ta auto

sursa foto: shutterstock.com În era digitală, succesul unei spălătorii auto poate depinde în mare măsură de recenziile online și de vizibilitatea sa în mediul digital. Află cum...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...
Ultima oră
Pe aceeași temă