21.1 C
București
joi, 9 iulie 2026
AcasăInternaționalMatteo Salvini: Vom susține întotdeauna dreptul suveran al popoarelor

Matteo Salvini: Vom susține întotdeauna dreptul suveran al popoarelor

În cadrul discuțiilor, cei doi au abordat mai multe teme, între care comunitatea românească din Italia, cota unică și susținerea pe care guvernul de la Roma o acordă Bucureștiului.

Despre comunitatea română, Salvini a avut numai cuvinte de laudă. „Comunitatea română din Italia este de peste un milion de persoane și este evident că greșelile celor puțini nu trebuie să se rasfrângă asupra celorlalți și mulțumesc autorităților române, și serviciilor de securitate care și-au adus contributia la prinderea celor care comit infracțiuni. Mulțumesc pentru siguranța garantată miiilor de cetățeni și întreprinzători italieni”, a spus el, citat de Gazeta Românească.

Vicepremierul italian a lăudat sistemul de taxare românesc: „Voi aveți un sistem economic simplificat bazat pe cota unica (flat tax), cel e care și noi vrem să îl introducem în Italia”.

În final, Matteo Salvini a spus că Italia susține suveranitatea României: „Și noi, ca și voi, avem un raport complicat cu instituțiile europene în această perioadă.

Am asigurat-o pe colega mea, în numele guvernului italian, că noi vom susține întotdeauna dreptul suveran al popoarelor de a propune și aproba în Parlament propriile legi, fără ca de la Bruxelles să poată sosi veto-uri sau amenințări”.

Cele mai citite

Djokovic a făcut spectacol și după meci! Replica devenită virală după cel mai lung duel al carierei la Wimbledon

Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele de la Wimbledon după cel mai lung meci disputat vreodată de el la All England Club și a...

VIDEO. Trump afirmă că atmosfera de la summitul NATO este una „foarte cordială”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că la summitul NATO de la Ankara există „multă bunăvoință”, în pofida criticilor dure pe care...

NATO încetează să mai vorbească despre viitor și începe să plătească pentru el

Există summituri NATO care intră în istorie prin declarațiile finale și există summituri care schimbă direcția Alianței, fără să producă fraze memorabile. Reuniunea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă