3.9 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăInternaționalMaster Class 2016. Mariana Nicolesco și „Relația Maeștri-Discipoli“

Master Class 2016. Mariana Nicolesco și „Relația Maeștri-Discipoli“

După zilele de foc în care zecile de tineri participanţi la Cursu­rile de Măiestrie Artistică – Master Classes au trăit la sesiunile matinale şi apoi până la orele târzii ale serii pasionanta aventură a depăşirii de sine sub îndrumarea cordială şi fermă a marii soprane Maria­na Nicolesco, publicul a avut prilejul să-i admire şi să-i aplau­de cu entuziasm.

Tema ediţiei din acest an a acestor cursuri de magie în arta cântului, aşezate sub înaltul patronaj UNESCO, a fost „Relaţia Maeştri–Discipoli“.

Mariana Nicolesco a vorbit cu emoţie, cu afecţiune şi admiraţie despre unii dintre cei de la care, într-un fel sau altul, a reţinut lecţii de artă şi de viaţă: maestra ei de canto de la Conservatorul „Santa Cecilia“ din Roma, Jolanda Magnoni, sau celebra soprană Elisabeth Schwarzkopf, de la trecerea căreia în eternitate se împlinesc zece ani. Deşi considerată deja „una dintre marile mozartiene ale timpului nostru“, Mariana Nicolesco a ţinut să parcurgă cu aceasta rolurile dramatice din operele lui Mozart, ştiind că Elisabeth Schwarzkopf e depozitara unei vaste experienţe, dar şi a tradiţiilor preluate de la marii dirijori cu care a cântat. De aici şi ideea că relaţia Maeştri–Discipoli nu înseamnă altceva decât „a face muzică împreună“, idee ilustrată an de an de evenimentele al căror suflet este Mariana Nicolesco şi care fac din Brăila o capitală a artei cântului.

Despre toate acestea, despre marea relaţie de prietenie a sopranei cu genialul violonist Yehudi Menuhin, al cărui centenar e celebrat în acest an, a conferenţiat și dr. Stephan Poen.

A urmat un recital al tinerilor artişti, adevărat spectacol extraordinar, cu Mariana Nicolesco în scenă, ca întotdeauna, alături de tinerii săi discipoli.   

Cele mai citite
00:00:36

Majorarea salariului minim brut pe economie: Marcel Ciolacu anunță creșterea la 4.050 de lei din 2025

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat o măsură importantă pentru milioane de români: salariul minim brut pe țară garantat în plată va crește de la...

Mexic va crește taxele vamale pentru importurile din SUA dacă Trump va impune o taxă de 25% pe produsele mexicane

Președintele Mexicului, Claudia Sheinbaum, a declarat marți că țara va crește taxele vamale pentru importurile din Statele Unite dacă președintele ales Donald Trump își...

Google conectează Spotify la asistentul său AI Gemini

Spotify a început să primească suport pentru extensiile Gemini ale Google, care permit utilizatorilor să caute și să redea muzică folosind asistentul AI generativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă