5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalItalia și Franța au semnat un acord prin care își consolidează puterea...

Italia și Franța au semnat un acord prin care își consolidează puterea în UE

Franța și Italia au semnat un acord bilateral de cooperare aprofundată prin care speră să își consolideze puterea în UE. Acordul a fost semnat vineri, la Roma, cu o ceremonie fastuoasă.

Franța și Italia au încheiat un acord pentru a forma un nou pol de putere în UE

Tratatul a fost încheiat vineri la palatul prezidenţial Quirinale de preşedintele francez Emmanuel Macron şi şeful guvernului italian Mario Draghi. La ceremonie a participat și președintele italian Sergio Mattarella.

Cei trei lideri au fost martorii și unui spectacol grandios oferit de avioanele franceze şi italiene, care desenau pe cer culorile celor două steaguri.

Tratatul „pentru o cooperare bilaterală întărită”, sau tratatul de la Quirinale, este al doilea astfel de acord în Europa. Primul a fost semnat de Franța și Germania, în 1963, la Palatul Elysee. Acordul  a fost completat de tratatul de la Aix-la-Chapelle (Aachen) din 2019.

Acordul semnat de cele două țări prevede o întărire a cooperării în materie de diplomaţie şi apărare, precum și în tranziţia digitală şi ecologică. Momentan nu a fost publica conținutul exact al pactului, însă ar urma să stabilească și un serviciu comun pentru tineri.

Unii diplomați susțin că tratatul prevede și invitarea reciprocă de miniştri la şedinţele guvernamentale ale celor două state.

Franța și Italia sun a doua, respectiv a treia putere în Europa, prima fiind Germania. Ele  reprezintă împreună aproape o treime dintre cetăţenii Uniunii Europene şi a PIB-ului Uniunii. Odată cu plecarea lui Merkel de la putere, cele două state au ca scop formarea unui nou pol de putere în Uniunea Europeană.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Nicușor Dan, mesaj de Crăciun: „Ne așteaptă un an complicat, dar suntem pregătiți să facem față”

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de Crăciun pe rețelele sociale, în care a subliniat importanța sărbătorilor alături de familie...

Domeniul schiabil din Sinaia, închis de Crăciun din cauza viscolului

Domeniul schiabil al stațiunii Sinaia, aflat la o altitudine de 2000 de metri în Munții Bucegi, a fost închis în ziua de Crăciun din...

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...
Ultima oră
Pe aceeași temă