12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInternaționalItalia: În criză politică

Italia: În criză politică

PD şi M5S au prevăzut să se reunească miercuri din nou pentru a negocia un program comun şi repartizarea posturilor ministeriale, acesta fiind acum şi principalul obstacol.

PD a renunţat să se mai opună reînvestirii premierului în exerciţiu Giuseppe Conte, însă fără a o declara oficial. Marţi, M5S a pus presiune, cerând un ‘OK formal’ pentru menţinerea lui Conte, care se bucură de multă popularitate în Italia.

Giuseppe Conte a primit marţi un sprijin nesperat din partea preşedintelui american Donald Trump, care a declarat despre el că speră că ‘va rămâne prim-ministru’. Conte ‘a reprezentat Italia cu forţă la G7. Îşi iubeşte ţara şi lucrează bine cu Statele Unite’, a scris Trump pe Twitter.

PD cere ministere

Potrivit presei, PD ar fi cerut, în contrapondere la acceptarea lui Conte, să aleagă un anumit număr de ministere, printre care cel al Economiei şi cel al Externelor. 

O altă problemă este soarta actualului vicepremier şi lider al M5S, Luigi Di Maio, a cărui poziţie este foarte slăbită. 

M5S a dezminţit că Di Maio ar fi cerut Ministerul de Interne, condus în prezent de Salvini. 

În ce-l priveşte, PD refuză ca M5S să-şi plaseze unul din lideri în funcţia de vicepremier, considerând că, dacă postul de prim-ministru îi va reveni lui Conte, apropiat de M5S, adjunctul acestuia nu poate fi decât un social-democrat. 

Preşedintele Mattarella va primi miercuri partidele politice, în ordinea crescătoare a ponderii lor parlamentare, încheind cu M5S. 

El a prevenit deja că, dacă nu îi va fi prezentat un acord de ‘majoritate solidă’, va decide o revenire la urne, o perspectivă deloc îmbucurătoare în condiţiile în care Italia este marcată de o uriaşă datorie publică şi de stagnare economică. 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă