4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăInternaționalIndila va susţine două concerte la Bucureşti

Indila va susţine două concerte la Bucureşti

Cântăreaţa franceză Indila, care a cucerit topurile cu hitul "Derniere Danse", va susține, două concerte în data de 7 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, informează Mediafax.

Biletele pentru concertul artistei franceze, anunţat pe 7 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Palatului, s-au epuizat foarte repede, iar cererilor fanilor i-au convins pe organizatorii să o convingă pe Indila să susțină un al doilea concert.

Indila a acceptat să mai susţină o reprezentaţie în aceeaşi zi. În acelaşi timp, şi-a manifestat dorinţa de a le transmite admiratorilor săi mesajul său de mulţumire şi preţuire, potrivit organizatorii concertului de la Bucureşti.

Astfel, pe lângă concertul anunţat iniţial la ora 19.00, Indila va susţine încă un concert pe scena Sălii Palatului, de la ora 16.00.

Biletele pentru concertul pe care Indila îl va susţine de la ora 16.00 au fost puse în vânzare în reţeaua Vreau Bilet, la standul din Unirea Shopping Center, Librăria Eminescu, la Sala Palatului, dar şi online, pewww.eventim.ro şi www.vreaubilet.ro. Preţurile biletelor sunt cuprinse între 120 de lei şi 320 de lei.

Admiratorii artistei care vor alege concertul de la ora 16.00 beneficiază, până pe 10 noiembrie, de o reducere de 30% la achiziţionarea biletelor din reţeaua Vreau Bilet – de la standul din Unirea Shopping, Sala Palatului, Librăria Eminescu, precum şi online, prin www.vreaubilet.ro.

Despre Indila, considerată o nouă revelaţie a muzicii internaţionale, "se spune că are o voce divină, care îţi rămâne în minte".

Indila (Adila Sedraïa) s-a născut pe 26 iunie 1984, în Paris. La vârsta de 7 ani, a început să scrie primele sale poezii. Tatăl ei este algerian, iar mama sa provine din India. Din anul 2007 este căsătorita cu Pascal Boniani Koeu, cunoscut sub numele de Skalp sau Skalpovich. Soţul Indilei este unul dintre cei mai apreciaţi producători muzicali şi compozitori din Franţa.

După ce a colaborat cu rapperi cunoscuţi din Franţa, ca Soprano, Rohff şi Youssoupha, Indila, în vârstă de 30 de ani, a revenit pe piaţă cu primul său single, "Derniere Danse". Primul ei album, "Mini World", lansat în luna februarie, a obţinut deja un disc de platină. Piesa a luat cu asalt toate topurile şi playlist-urile radiourilor, clipul de pe contul oficial de YouTube al artistei a depăşit 122 de milioane de vizualizări, iar cea mai recentă piesa, "S.O.S", se bucură de acelaşi succes. Artista cântă în limbile engleză, franceză şi indiană. Sursele sale de inspiraţie sunt artişti precum Michael Jackson, Jacques Brel, Ismael Lo şi Lata Mangeshkar.

În deschiderea concertului de la Sala Palatului, Delia Matache va susţine un recital special.

Cele mai citite

Eldorado Gold își vinde participația majoritară la Deva Gold: Licența pentru Certej, în centrul unei noi etape

Compania canadiană Eldorado Gold a anunțat vânzarea participației sale majoritare de 80,5% în Deva Gold, titulara licenței pentru exploatarea aurului, argintului și andezitului industrial...

Creștere de 28%: Fondurile de pensii private au depășit pragul de 155 miliarde de lei

Politica investițională a fondurilor de pensii private rămâne concentrată pe piața financiară locală Fondurile de pensii private din România au înregistrat o creștere semnificativă a...

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă