Primele 640 de persoane au plecat la bordul unui feribot către portul Salonic, de unde vor fi transportate la tabăra Nea Kavala, aflată la aproximativ 60 km nord de oraş.
În jurul prânzului, o a doua navă va pleca din Lesbos cu aceeaşi destinaţie.
Toate persoanele transferate fac parte din grupuri vulnerabile – femei, copii, bolnavi, vârstnici – sau sunt solicitanţi de azil, a căror cerere a fost acceptată pentru procesare.
Obiectivul măsurii este de a îmbunătăţi situaţia din tabăra Moria, unde trăiesc în prezent aproape 11.000 de persoane, într-un spaţiu conceput pentru circa 3.000.
Cu toate acestea, doar la finalul săptămânii au sosit în Lesbos alte 300 de persoane iar dimineaţa aceasta aproape o sută.
Creşterea sosirilor în ultimele luni a determinat guvernul elen să accelereze implementarea unui plan controversat care vizează pe de o parte îmbunătăţirea situaţiei din taberele de refugiaţi, iar pe de alta o mărire a numărului de expulzări, mai arată EFE.