20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăInternaționalGeneva va introduce salariul minim de 3.500 de lire

Geneva va introduce salariul minim de 3.500 de lire

Locuitorii orașului elvețian Geneva au aprobat măsura ca urmare a semnalelor că sărăcia legată de Covid-19 este în creștere în orașul elvețian, relatează The Guardian.

Cei 500.000 de alegători din cantonul elvețian au aprobat salariul minim propus de sindicate și partidele de stânga, după ce l-au respins de două ori, în 2011 și 2014.

Salariul minim pe oră va fi de 19.50 de lire, cu un salariu minim lunar de 4.086 de franci elvețieni (3,467 de lire) pentru 41 de ore de muncă pe săptămână.

Televiziunea France 3 a raportat că măsura vine după ce orașul elvețian, a cărui economie depinde de turism și vizitatorilor din domeniul afacerilor, a fost grav lovit în special de epidemia de Covid-19.

Salariile din Elveția pot și reglementate sau nu de autoritățile locale din cele 26 de cantoane. Alte două cantoane au introdus deja plata de minim 20 franci elvețieni, 18.51 lire, pe ora de muncă, însă restul țării nu a implementat astfel de măsuri. 

Cele mai citite

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Nici măcar promisiuni. Salariile bugetarilor, posibil majorate abia anul viitor. Ciolacu: Avem discuţii în marja Legii 153

Bugetarii se plâng că au rămas în urmă cu salariile. Zeci de angajați chiar din sânul Guvernului au ieșit în stradă să-și strige nemulțumirile....
Ultima oră
Pe aceeași temă