7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInternaționalForţele kurde se retrag din zona de securitate de la frontiera Siriei...

Forţele kurde se retrag din zona de securitate de la frontiera Siriei – Turcia

Comunicatul autorităţilor kurde precizează că încă de sâmbătă au început lucrări în sectorul Ras al-Ain pentru eliminarea unor movile de pământ şi au fost luate măsuri practice pentru retragerea anumitor unităţi din cadrul miliţiilor YPG şi a armamentului greu. Luni au avut loc operaţiuni de retragere similare la Tal Abyad, ceea ce – potrivit administraţiei semiautonome kurde din Siria – indică „seriozitatea angajamentului”.

YPG (Unităţile de Protecţie a Poporului) constituie principala forţă kurdă din Siria, aliată a Statelor Unite împotriva Statului Islamic. Kurzii sirieni au anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că sunt dispuşi să coopereze pentru crearea unei zone de securitate între sectoarele lor şi frontiera cu Turcia. Se încearcă astfel evitarea unei noi ofensive turce împotriva YPG, considerată de Ankara o mişcare teroristă, aliată cu PKK (Partidul Poporului din Kurdistan).

Acordul între SUA şi Turcia prevede şi crearea pe teritoriul turc a unui centru de operaţiuni comune pentru coordonarea implementării zonei de securitate. Aceasta nu este delimitată clar, în special ca adâncime, şi nu s-a stabilit nici calendarul pentru implementare. Pentagonul a declarat luna aceasta că acordul va fi aplicat „pe etape” şi că primele operaţiuni urmează să înceapă în curând. Ankara a precizat că sunt prevăzute posturi de observaţie şi patrule comune. Sâmbătă, ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, a anunţat că centrul funcţionează deja „la întreaga capacitate”.

Regimul de la Damasc consideră că iniţiativa serveşte „ambiţiilor expansioniste ale Turciei”.

Cele mai citite

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...

Asistență medicală de urgență de Crăciun: Nouă spitale și Ambulanța București-Ilfov, în prima linie

În perioada 25-27 decembrie, nouă spitale de adulți și copii, alături de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență Potrivit unui comunicat...

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...
Ultima oră
Pe aceeași temă