Editorial apărut în The Telegraph, traducere de
adriana.constantinescu@romanialibera.ro
Istoricul Andrew Roberts și Margaret Thatcher, doamna de Fier a Marii Britanii
Istoricul Andrew Roberts a publicat o amplă opinie despre un fenomen întâlnit de-a lungul istoriei, legat de toți marii lideri ai lumii și implicit despre impactul acestui fenomen în cursa pentru Casa Albă, de anul acesta.
El explică, în amănunt, cum anumite decizii pot conduce la exact opusul consecințelor dorite. Astfel, deciziile și acțiunile puse în practică de marii lideri ai lumii și de partidele politice, în lupta pentru viitorul politic, au făcut de multe ori ca lucrurile să ia o întorsătura nedorită. Iată despre ce este vorba.
,, Revoltele de stânga care sunt pe cale să deschidă ușa victoriei lui Donald Trump calcă pe un drum bine bătătorit” spune Andrew Roberts.
,,Există o regulă de fier în istorie: legea consecințelor neintenționate”
Uneori, acestea sunt imprevizibile, dar în actualele revolte anarhiste care au loc în America urbană condusă de oameni care se opun cu ardoare lui Donald Trump, este pe deplin previzibil că acestea ar putea duce la realegerea persoanei pe care o detestă cel mai mult.
Modul în care extremiștii ANTIFA și radicalii Black LIVES MATTER au deturnat protestele împotriva morții monstruoase a lui George Floyd, unii democrați din Congres apărând chiar și revoltele și jafurile ca fiind „reparații” eficiente pentru sclavie și un răspuns acceptabil la tacticile poliției, a ajutat deja cifrele de votare ale lui Trump, iar răspunsul lui Joe Biden – fără a menționa deloc tulburările din discursul său de acceptare a nominalizării și abia acum denunțând violența în termenii cei mai vagi – nu a ajutat.
„Principiul bumerangului”, a spus Winston Churchill despre înfrângerea sa din 1931 de la alegerile secundare de la Westminster, „o armă pe care o datorăm geniului aborigenilor australieni, este, se pare, din ce în ce mai operativă în afacerile umane”.
Exemplul clasic în Europa îl reprezintă revoluțiile liberale din 1848, care au început în Franța și s-au răspândit pe continent, răsturnând guvern după guvern, tron după tron. Astfel au trezit așa un șoc și o frică în rândul clasei de mijloc, ai proprietarilor mici și mijlocii – oameni ca proprietarii de astăzi ai magazinelor din Kenosha, Wisconsin – că, până în 1849 toate regimurile au revenit la putere, mai reacționar decât au fost înainte de revoluții.
Trump speră să câștige, la fel ca Richard Nixon în 1968, pe un bilet de ordine și lege, în ciuda faptului că a folosit în mod demonstrabil el însuși retorica divizorie. Dacă Stânga Liberală din America continuă să descrie revoltele nocturne – care s-au transformat recent în revolte criminale – ca fiind „în mare parte incidente pașnice care s-au transformat în violențe”, se vor confrunta cu furia alegătorilor (mai ales, sugerează un nou sondaj, femeile) care îl disprețuiesc personal pe Trump, dar sunt dispuși să-l sprijine dacă le va proteja securitatea fizică.
Crearea Statelor Unite a văzut un exemplu perfect al Legii consecințelor neintenționate în acțiune, când regele Ludovic al XVI-lea a susținut insurecția antimonarhică declarând război Marii Britanii în 1778, sperând să umilească dușmanul tradițional al Franței. Costul masiv al războiului și diseminarea mesajului republican a însemnat ca la puțin mai mult de un deceniu mai târziu, francezii erau gata să îl răstoarne și, la scurt timp, să-l decapiteze.
Legea este la fel de puternică în politica internă ca în cea externă. David Cameron a avut dreptate să dea poporului britanic un referendum asupra Brexitului în 2016, dar a făcut-o în primul rând pentru a neutraliza apelul lui Ukip la alegerile din 2015, așteptându-se că referendumul va fi câștigat de Remain (n.r. tabăra celor care doreau să rămână în UE). Cu siguranță ar fi câștigat acele alegeri, dar în conformitate cu legea de fier a consecințelor neintenționate a obținut opusul rezultatului la care spera atunci când am părăsit UE.
În mod similar, consecința devoluției scoțiene – care a fost intenționată în 1999 să slăbească cererile de independență – pare din ce în ce mai probabil să fie cea neintenționată a întăririi lor. Crearea de către Noul Labour (n.r. partidul laburist) a Curții Supreme, care trebuia să facă judecătorii mai puțin politici prin îndepărtarea lor din Parlament, a făcut contrariul, așa cum a arătat hotărârea lor cu privire la prorogarea Parlamentului de anul trecut.
Când asasinii au încercat să-l omoare pe Napoleon în 1800 pentru a readuce bourbonii pe tronul Franței, el a urcat pur și simplu pe tron, astfel Bonaparții au ajuns, în schimb, să conducă.
„Am vrut să dăm Franței un rege”, a spus șeful lor, Cadoudal, chiar înainte ca acesta să fie ghilotinat, „și acum i-am dat un împărat”.
Când Napoleon a creat Confederația Rinului în 1806, el a încercat să promoveze un sentiment înnăscut al naționalismului german care spera că îl poate ajuta, în calitate de Protector al Confederației, în luptele sale împotriva Rusiei din 1807 și 1812. Destul de sigur, el a jucat un rol important în crearea unui concept care, exact la jumătate de secol după moartea sa, avea să distrugă Imperiul francez al propriului său nepot, Napoleon al III-lea.
Odată ce acel naționalism s-a mutat în național-socialism, legea consecințelor neintenționate a ajutat la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.
Stalin a semnat Pactul nazi-sovietic în august 1939, crezând că va duce la un război germano-aliat care va părăsi Uniunea Sovietică „stând ca al treilea om într-o luptă”. El nu intenționase drept consecință a unui blitzkrieg nazist în Occident în 1940 să fie o invazie a URSS în anul următor.
Ultimul succesor comunist al lui Stalin, Mihail Gorbaciov, a sperat inițial să salveze comunismul rus reformându-l, dar, prin smulgerea controlului partidului, a dezlănțuit forțe care au dus la moartea sistemului pe care încerca să îl întărească. După cum a spus Vaino Valyas, liderul eston, despre Gorbaciov, „își dorea o Uniune Sovietică mai eficientă, dar a terminat fără nicio Uniune Sovietică”.
Astăzi, refuzul Partidului Comunist Chinez de a admite responsabilitatea față de Covid și, în schimb, de a distrage atenția prin agresiunea militară în Marea Chinei de Sud, a stricat tocmai alianța oponenților săi pe care aceste politici au intenționat să o evite.
„Cum poate Partidul Democrat să ceară să ne conducă țara”, a întrebat Trump în discursul său de la conferință, „când a petrecut atât de mult timp dărâmând țara noastră?” Profesorul Omar Wasow de la Universitatea Princeton are cu siguranță dreptate în observația sa că există „moderați albi care fac parte din coaliția democratică atâta timp cât percep că există ordine, dar când percep că există prea multe tulburări, ei trec la partidul care a deținut problema ordinii, care este Partidul Republican ”.
De parcă tragicele incendii forestiere care au cuprins nordul Californiei nu ar fi fost suficiente, Antifa și BLM au început altele noi în orașe de-a lungul Americii, dar, în conformitate cu legea de fier a istoriei, cu consecințe neintenționate, ar putea fi și speranțele lor de a-l învinge pe Trump, care vor intra în flăcări.
Despre Autor
Andrew Roberts (născut la 13 ianuarie 1963) este un istoric și jurnalist britanic. Este profesor invitat la Departamentul de studii de război, King’s College din Londra, Roger și Martha Mertz, cercetător invitat la Institutul Hoover de la Universitatea Stanford și conferențiar distins al Institutului Lehrman la New York Historical Society. Din 2013 este administrator al National Portrait Gallery, Londra. Roberts a fost educat la Gonville și Caius College, Cambridge, unde a obținut o diplomă de primă clasă în istorie modernă.Opiniile sale au apărut în mai multe publicații periodice, precum The Daily Telegraph și The Spectator. Roberts este cel mai bine cunoscut la nivel internațional pentru lucrarea sa de non-ficțiune din 2009 Furtuna războiului , care acoperă factori istorici ai celui de-Al Doilea Război Mondial, cum ar fi ascensiunea lui Hitler la putere și organizarea Germaniei naziste. Cartea a fost apreciată de mai multe publicații, cum ar fi The Economist, și a primit în plus Premiul pentru Cartea Anului Militară a Armatei Britanice pentru 2010.
