15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalErdogan cere tuturor musulmanilor să sprijine Gaza, împotriva Israelului

Erdogan cere tuturor musulmanilor să sprijine Gaza, împotriva Israelului

Într-un discurs susţinut în faţa a mii de susţinători care au purtat drapelele turc şi palestinian la o manifestaţie la Istanbul, Erdogan a făcut apel la solidaritate din partea musulmanilor şi a spus că ONU şi-a pierdut legitimitatea pentru că nu s-a opus Washingtonului în decizia de a-şi muta la Ierusalim ambasada din Israel. “Dacă lumea musulmană este unită împotriva cruzimii din Gaza, necugetarea Israelului nu va dura”, a spus Erdogan, care a criticat violenţele de luni din Gaza ce au urmat deschiderii ambasadei SUA din Ierusalim.
“Organizaţia Naţiunilor Unite, care a eşuat în a lua măsuri împotriva Statelor Unite, a primit o nouă lovitură la legitimitatea sa deja afectată”, a adăugat el.
Erdogan a cerut desfăşurarea unui summit de urgenţă al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), care are 57 de membri. Reuniunea începe vineri seară la Istanbul.
La manifestaţia de la Istanbul a participat şi premierul palestinian Rami Hamdallah, care a făcut apel ca lumea să acţioneze. “Cerem comunităţii internaţionale să intervină imediat pentru a ne proteja poporul şi pentru ca Israelul să fie tras la răspundere pentru acţiunea sa”, a mai spus Erdogan.
Violenţele din Gaza, în care zeci de manifestanţi palestinieni au fost împuşcaţi mortal de forţele de securitate israeliene, au declanşat o dispută diplomatică între Turcia şi Israel, fiecare ţară expulzând diplomaţii de rang înalt ai celeilalte în această săptămână. 

Cele mai citite

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă