17.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăInternaționalConcertul Bon Jovi, un show cât două festivaluri

Concertul Bon Jovi, un show cât două festivaluri

Prezenţa la Bucureşti a rockerului Bon Jovi a adunat mii de fani atât din România, cât şi din Bulgaria, show-ul oferit de american, considerat evenimentul muzical al anului, întrecând din toate punctele de vedere festivalurile B’Estfest şi Rock the City care au avut loc la finele săptămânii trecute.

În ciuda celor peste 35 de grade Celsius care s-au înregistrat în Bucureşti în ziua concertului pe care Bon Jovi l-a susţi­nut în Capitală, în Piaţa Consti­tuţiei nu aveai loc să arunci un ac cu mai bine de două ore înain­te de începerea show-ului. Mii de oameni veneau din toate părţile, doar o mică parte dintre aceştia, fără bilete, încercând să-şi gă­seas­că locuri cât mai bune în afa­ra spaţiului de concert. Cei mai mulţi, fericiţi posesori de tichete, se străduiau să ajungă la cele două bariere de control pen­tru a pătrunde în incinta arenei. În faţa primei stavile era însă o incredibilă aglomerare umană care te făcea să crezi că este im­po­­sibil de ajuns în perimetrul show-ului.

Singura şansă de iz­bândă era să te înarmezi cu răb­dare şi cât mai puţine haine pen­tru a izbuti să învingi căldura sufocantă şi înghesuiala inima­ginabilă. În medie, coşmarul de a ajunge în aria de concert a du­rat în jur de trei sferturi de oră, dar nimic nu a diminuat entuzi­as­mul fanilor, fie că a fost vorba de cei cu acces în Normal Circle, unde un tichet a costat 186,4 lei, cei de la Peluza Parlament (159,8 lei; după epuizarea biletelor la preţ promoţional de 138,5 lei), de la Golden Circle (298,2 lei), de la Tribună (372,8 lei), sau din zona VIP (479,3 lei). Nici chiar cozile de zeci de persoane de la toalete nu i-au descurajat pe fanii care au consumat din belşug mai ales bere, dar şi îngheţată, în timpul recitalurilor celor două trupe ro­mâneşti, QuantiQ şi Stillborn, alese de organizatori în urma unui concurs pentru a cânta în deschiderea concertului celebrei formaţii americane.

Show desăvârşit

Pe uriaşa scenă instalată în Piaţa Constituţiei, cu o punctualitate dezarmantă, la ora 20, au urcat cei cinci fantastici Jon Bon Jovi (voce, chitară), Richie Sambora (chitară, backing vocals), Tico Torres (tobe, percuţie), David Bryan (clape, pian, backing vocals) şi Hugh McDonald (bas, backing vocals).  Bon Jovi, într-o formă de zile mari, chiar dacă la începutul lunii a suferit o ope­raţie chirurgicală la genunchi, a venit îmbrăcat într-un tricou bleu fără mâneci, şi pantaloni negri.

Starul american, care ara­tă excelent la cei 49 de ani ai săi, s-a adresat spectatorilor nu­min­du-i „fraţii şi surorile mele” şi i-a îndemnat să-şi ridice mâinile în acordurile primei  piese, „Raise Your Hands”. Au urmat „You Give Love a Bad Name” şi „We Weren’t Born to Follow”, în timpul aces­teia din urmă pe ecranul uriaş instalat pe scenă rulând imagini cu Barack Obama, Jimi Hendrix, Martin Luther King şi Bob Dy­lan, dar şi fotografii cu tancurile din piaţa Tiananmen din Beijing. După „Lost Highway”, vedeta ame­ri­cană s-a adresat publicu­lui: „Bună seara, Bucureşti! Este prima dată când venim aici şi este grozav. Sper că este destul de cald pentru voi. Voi încerca să ridic temperatura”, a glumit Bon Jovi cu fanii topiţi de caniculă, înainte de a cânta „It’s My Life”. Sărbătoritul spectaco­lului a fost chitaristul Richie Sambora, re­cent ieşit dintr-o clinică de de­z­in­­toxicare, care luni împli­neşte 52 de ani. Fanii, dar şi colegii de trupă i-au cântat „La mulţi ani” cu această ocazie. Gestul a fost repetat şi când chitaristul şi solis­tul trupei au cântat, pe o pasarelă din mijlocul publicului, piesa „Bed of Roses”.  Jon Bon Jovi a luat atunci din pu­blic un steag al României cu nu­mele trupei Bon Jovi impri­mat pe pânză şi l-a pus în jurul gâtului.

Un bis cât un concert

Bisul trupei a fost unul neobiş­nuit, putând fi considerat o a doua parte a concertului, deoa­rece a durat foarte mult. Deşi muzicienii au promis de mai mul­te ori că vor reveni la Bucu­reşti, încercând astfel să calmeze avântul publicului, membrii trupei nu se mai dădeau duşi de pe scenă, deşi de la primele acor­duri trecuseră deja trei ore. Prin­tre altele, ei au mai cântat „Livin’ On A Prayer”, „Always”, „These Days”, pentru a încheia cu un clasic cover după „Twist and Shout”. 

Bucătar personal

Scena pe care a concertat Jon Bon Jovi a avut 54 m lăţime şi 25 m adâncime, ecranul înscris în arcul acesteia – o lăţime de aproximativ 40 m, iar puterea instalaţiei de sunet a depăşit 15.000 de waţi. Pentru şederea în România a lui Jon Bon Jovi, solistul formaţiei, organizatorii au pregătit, printre altele, 200 de prosoape, majoritatea negre, trei copaci în ghiveci, şase maşinuţe de golf la scenă, dar şi o bucătărie mobilă.  Starul mănâncă doar ce îi găteşte bucătarul personal, pe care l-a adus cu el şi în România.

Cele mai citite

Cutremur în România cu magnitudinea de 5.2 pe Richter

Cutremurul s-a resimțit puternic în zona București și Otopeni Luni, 16 septembrie 2024, la ora 17:40:21 (ora României), un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.2...

Ajutoare financiare de 10.000 de lei de gospodărie și bani suplimentari pentru familiile celor decedați în urma indundațiilor

Guvernul a anunțat în ședința de guvern adoptarea unui proiect de hotărâre prin care fiecare familie afectată de inundații va primi 10.000 lei și...

Plouă într-o maternitate nouă care a fost inaugurată recent. Investiția s-a ridicat la 20 milioane de euro

La doar o lună după inaugurarea Maternității Bega din Timișoara, unitatea, în care s-au investit 20 de milioane de euro, se confruntă cu infiltrări...
Ultima oră
Pe aceeași temă