19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalCinci civili au fost uciși în raidurile aeriene din Libia

Cinci civili au fost uciși în raidurile aeriene din Libia

“Raidurile aeriene violente împotriva cartierului rezidenţial Al-Swani au ucis cinci civili şi rănit alţi zece, dintre care unii grav”, a declarat purtătorul de cuvânt, Amin al-Hashemi.

Suburbia sudică a Tripoli este scena unor lupte violente din 4 aprilie, când a început ofensiva mareşalului Khalifa Haftar, omul forte al estului Libiei, pentru a cuceri capitala libiană, sediul Guvernului de Uniune Naţională (GNA) recunoscut de ONU.

“Cartierul vizat este rezidenţial. Nu există nicio infrastructură militară”, a precizat al-Hashemi.

Potrivit acestui purtător de cuvânt, rachetele utilizate la al-Swani (25 de kilometri sud de Tripoli) au provocat daune materiale importante.

GNA a acuzat drone din Emiratele Unite că au efectuat loviturile aeriene, “în sprijinul criminalului de război Haftar”, împotriva unei zone rezidenţiale, ucigând civili, “dintre care o femeie şi un copil, şi rănind mai mult de 10 persoane”.

“Dronele Emiratelor au efectuat două raiduri împotriva podului al-Zahra”, la vest de Tripoli,”provocând pagube infrastructurii”, a declarat purtătorul de cuvânt al forţelor GNA, Mohamad Gnounou.

Până acum, forţele pro-Haftar nu au revendicat loviturile împotriva al-Swani.

De la căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011, Libia este cuprinsă de conflicte fratricide, dar unele puteri străine sunt acuzate că poartă un război proxy prin ofensiva mareşalului Haftar.

De la începutul ofensivei împotriva Tripoli, au fost anunţaţi cel puţin 200 de morţi printre civili. Peste 2.000 de combatanţi au fost de asemenea ucişi şi 146.000 de libieni strămutaţi, a declarat sâmbătă emisarul ONU în Libia, Ghassan Salame.

Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...
Ultima oră
Pe aceeași temă