Actorul britanic Christian Bale a declarat într-un interviu recent că va renunţa la rolul Batman după încheierea filmărilor pentru „The Dark Knight Rises”, următorul film din această franciză de succes, informează accesshollywood.com, potrivit Mediafax.
Prezent la lansarea celui mai recent film al său, „The Fighter”, în care joacă alături de Mark Wahlberg, actorul britanic a fost întrebat de jurnaliştii prezenţi la eveniment dacă se simte pregătit să îl aducă încă o dată pe marele ecran pe „Cavalerul negru” – titlul celui mai recent film din franciza „Batman”, lansat în 2008.
„Absolut! Bănuiesc că va fi ultimul pentru mine şi sunt foarte încântat de acest rol”, a declarat Christian Bale.
Referitor la titlul cu care va fi lansat acest film, despre care regizorul său, Christopher Nolan, ar fi declarat în presă că va fi „The Dark Knight Rises”, Christian Bale a spus că aşteaptă ca această informaţie să îi fie confirmată de regizorul peliculei.
„Nu am mai vorbit cu Chris (Christopher Nolan, n.r.) de când mi-a trimis scenariul, aşadar nu cred nimic până când nu îmi va comunica chiar el (titlul filmului, n.r.)”, a explicat actorul britanic.
Potrivit unor informaţii postate pe site-ul Deadline.com, pentru obţinerea rolului principal feminin din această producţie, sunt în cursă şase actriţe: Keira Knightley, Blake Lively, Rachel Weisz, Naomi Watts, Natalie Portman şi Anne Hathaway.
Acelaşi site afirmă că Tom Hardy, unul dintre actorii principali din thrillerul „Începutul/ Inception”, regizat de acelaşi Christopher Nolan, va interpreta rolul negativ în „The Dark Knight Rises”.
Lungmetrajul „The Dark Knight Rises” va avea premiera pe marile ecrane pe 20 iulie 2012.