13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalCea mai vârstnică "proaspătă mămică" din China are 67 de ani

Cea mai vârstnică “proaspătă mămică” din China are 67 de ani

Femeia, pe nume Tian, a născut vineri prin cezariană în provincia Shandong, a informat presa locală.

Reprezentanţii maternităţii din oraşul Zaozhuang au confirmat că o femeie în vârstă de 67 de ani a născut în incinta spitalului, dar nu s-au putut pronunţa şi asupra condiţiilor în care aceasta a conceput copilul, deoarece Tian a contactat spitalul când rămăsese deja însărcinată.

“Copilul este un cadou din cer pentru amândoi”, a declarat soţul lui Tian, în vârstă de 68 de ani, pentru site-ul de ştiri guancha.cn.

Potrivit cotidianului Global Times, de limba engleză, copilul se va numit “Tianci”, sau “Darul Cerului” în limba chineză.

Dacă se confirmă că micuţa a fost concepută pe cale naturală, cazul lui Tian ar stabili cu siguranţă un record mondial. Potrivit Cărţii Recordurilor, cea mai vârstnică femeie care a născut un copil conceput în mod natural este o britanică care a născut în 1997, la vârsta de 59 de ani.

În ceea ce priveşte naşterile cu ajutorul fertilizării in vitro, recordul mondial este deţinut de Maria del Carmen Bousada Lara, din Spania, care a născut gemeni în 2006, în apropierea vârstei de 67 de ani, dar care a murit de cancer doi ani mai târziu.

Potrivit cotidianului local Jinan Times, Tian este deja mama a doi copii, dintre care un fiu născut în 1977, chiar înainte de intrarea în vigoare a politicii copilului unic, relaxată recent pentru a permite tuturor cuplurilor să aibă doi copii.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...
Ultima oră
Pe aceeași temă